RSS Arhiva Referate Scolare, Referate Online

Extras din referat: Bulimia debuteaza in adolescenta tarzie sau la adultul tanar, in special la femei. Deoarece este o boala cronica, aceasta persista si pe parcursul vietii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un barbat dezvolta aceasta boala. Bulimia nervoasa este o tulburare de comportament alimentar caracterizata prin episoadele de supraalimentatie necontrolata mult dincolo de necesitatile organice si cauzat de o perturbare neuropsihica, urmate de eforturi compensatorii in vederea reducerii surplusului ponderal, prin provocarea varsaturilor, abuzul de laxative si/sau diuretice, privare de hrana sau exercitii excesive. Bulimia nervoasa afecteaza 1 3% din adolescente si femeile tinere. Varful incidentei bulimiei nervoase se intalneste la 18 ani. Aparitia simptomelor bulimice la o varsta mai frageda este corelata cu o gravitate mai mare a tulburarii. Pacientul tipic pentru sindromul bulimic este o tanara femeie in jurul varstei de 20 de ani care se plange de comportamentul alimentar asupra caruia a pierdut controlul. Adeseori prezinta zilnic episoade de bulimie insotite de suferinta psihica si urmate de vomismente autoinduse. Gandurile ei se indreapta frecvent inspre alimente, dieta, forma corpului, prezentand simptome depresive, cum ar fi stima de sine scazuta, tristete, tulburari de somn, lipsa sperantei si uneori ideatie suicidara. Episoadele bulimice pot fi spontane sau planificate. In cea de-a doua varianta, poate sa viziteze deliberat magazine alimentare pentru a-si cumpara dulciuri, carne sau alte alimente. Anorexia si bulimia sunt doua tulburari de alimentatie ce pot fi traite in alternanta de o persoana, astfel incat unii autori le considera drept stadii diferite ale unei singure afectiuni, anorexia fiind stadiul mai avansat. Intorcandu-se acasa si asigurandu-si pe cat posibil intimitatea, pacientul trece la o ingestie alimentara pana apare disconfortul abdominal care ii poate provoca dureri. Ingestia alimentara poate fi insotita initial de placere, dar, dupa un timp, alimentele isi pierd gustul si sunt ingerate cat se poate de rapid, de obicei cu sentimente coplesitoare de dezgust de sine si panica. Dupa episodul bulimic, sentimentele de vina persista si ele se pot accentua generand varsaturi autoinduse sau alte comportamente de eliberare, post sau excesul exercitiului fizic. Pentru a induce vomismentele, pacienta isi introduce degetele sau un instrument corespunzator in gat. Dupa cateva saptamani sau luni, descopera ca isi poate provoca vomismente doar prin simpla aplecare aupra chiuvetei sau toaletei, uneori cu o usoara presiune abdominala. Varsaturile au loc exact dupa episodul bulimic sau dupa o perioada scurta de timp, de obicei dupa maxim 30 de minute. Adeseori, imediat dupa varsaturi apare alt episod bulimic. Bulimia este deseori insotita de oboseala, depresie ori anxietate sau asociata interventiei unor factori stresanti, simptomul bulimic fiind precipitat de interactiunea a cel putin doi dintre factorii: O schimbare

Extras din referat: Bolile inflamatorii intestinale, boala Crohn (BC) si rectocolita ulcero-hemoragica (RCUH), reprezinta afectiuni inflamatorii idiopatice ale tractului gastrointestinal. In absenta unui agent etiologic cunoscut, BC si RCUH sunt diagnosticate pe baza unui set operativ de caracteristici clinice, endoscopice si histologice (Stenson WF, 1996). Boala Crohn este o afectiune idiopatica caracterizata prin inflamatia cronica transmurala segmentara si, ocazional, granulomatoasa a tractului gastrointestinal, cu potential major pentru variate complicatii intestinale si extraintestinale, putandu-se extinde in tesuturile peri-intestinale si ganglionii limfatici sateliti. Rectocolita ulcero-hemoragica reprezinta o afectiune inflamatorie cronica idiopatica, interesand exclusiv colonul, limitata la mucoasa, (rar se extinde la submucoasa) grevata de numerase complicatii intestinale/extraintestinale (Liana Gheorghe, C. Gheorghe, 2001). Numeroase observatii clinice si epidemiologice demonstreaza interventia factorilor genetici in patogeneza BII (tabelul 2). BC si RCUH nu sunt afectiuni clasice genetic transmisibile. Este postulat un model de susceptibilitate poligenic interesand cateva gene predispozante. O serie de gene si familii de gene implicate in reglarea rapunsului imun au fost propuse ca susceptibile pentru bolile inflamatorii intestinale: genele complexului major de histocompatibilitate HLA clasa a II-a situate pe cromozomul 6 (BC se asociaza cu haplotipul DR1/DQw5, iar RCUH cu haplotipul HLA-DR2) (Neigut D, Pronjansky R, Trucco M et all 1992; Toyada H, Wang S-J, Yang H et all, 1992), genele pentru lantul greu (localizate pe cromozomul 14) si usor (pe cromozomul 2) al imunoglobulinelor, genele reglatoare ale expresiei complementului (pe cromozomii 6, 19), genele care codifica receptorul antigenic al celulelot T (de pe cromozomii 7, 14), sau cele care codifica imunodeterminanti ca factorul de necroza tumorala TNF (tumor necrosis factor), raportul dintre antagonistul receptorului interleukinei 1 si interleukina 1 (IL-1RA/IL-1), molecule de adeziune intercelulara. 3. Factori autoimuni Dintre criteriile de incadrare a unei boli ca autoimuna, in BII se intalnesc mai ales dovezi secundare: asocierea cu alte boli autoimune (hipo/hipertiroidism, anemie hemolitica, vitiligo, colangita sclerozanta pimitiva), asocierea cu molecule ale MHC, evolutia si raspunsul favorabil la tratament imunosupresor. Ca si element de baza in BII, in cadrul imunitatii umorale, au fost propuse, mai ales in RCUH (Folwaczny CN, Nohel N, Tschoz K, 1997; Khoo UY, Bjarnason I, Donaghy A, 1995, MacDonald T, Monteleone G, Pender SLF, 2000; Onuma EK, Amenta PS, Ranaswany K 2000) un raspuns inflamator cu caracter destructiv indreptat direct asupra unor antigene proprii, self, ca de exemplu: mucina, celulele caliciforme, colonocite. Studiul autoanticorpilor anticolon, a imunoglobulinelor s-a efectuat atat seric cat si la sediul procesului inflamator local. Anticorpii anti

Extras din referat: - boala rara cauzata de afectarea glandelor suprarenale, conducand la un deficit total in aldosteron si in cortizon Candva, cauza bolii era indeosebi tuberculoza. Astazi, cauza cea mai fregventa este retractia corticala (involutia corticosuprarenalelor). Aceasta, care atinge ambele suprarenale, poate surveni izolat, in cadrul unui sindrom poliendocrin autoimun (anticorpii produsi de catre sistemul imunitar atacand glandele suprarenale), asociind tiroidita limfocitara cronica, insuficienta ovariana, diabetul insulinodependent, sau poate fi legata de un deficit enzimatic al metabolismului acizilor grasi cu lant lung. - un tratament prelungit cu medicamente care contin cortizon. - suprarenalectomie bilaterala (extirparea ambelor glande suprarenale) - suprarenalectomie bilaterala partiala (extirparea unei parti a suprarenalelor) - un deficit de enzime care impiedica sinteza normala de cortizol - o malformatie congenitala - o metastaza canceroasa - un proces infectios (in general tuberculoza, mai rara in prezent) - sifilis - o amiloidoza - o hemocromatoza (boala datorata excesului de fier din organism) - la copii, insuficienta suprarenala este rezultatul unei absente congenitale a dezvoltarii glandei suprarenale, numite aplazie suprarenala. Simptomele se instaleaza progresiv: oboseala fizica si psihica, resimtite mai ales seara, pigmentarea maronie a pielii la plicile de flexiume, a zonelor de frictiune si a mucoaselor, hipotensiune arteriala, anorexie, tendinta la hipoglicemie si o preferinta deosebita pentru sarea de bucatarie. O insuficienta suprarenala acuta poate fi declansata de o agresare infectioasa, psihica sau traumatica, sau printr-o interventie chirurgicala. Prevenire: Boala Addison nu poate fi prevenita in sine fiindca survine din diferite afectiuni si boli. Astfel, este indicata prievenirea bolilor ce cauzeaza si favorizeaza aparitia bolii Addison.

Extras din referat: In grupul bolilor pericardului, pe primul plan ca frecventa se situeaza pericarditele acute si pe plan secundar pericardita constrictiva si tumorile pericardului. Prin pericardita acuta se intelege inflamatia pericardului visceral si/sau parietal, cu sau fara exsudat pericardic. Inflamatia pericardului poate fi primara si solitara, poate aparea in cadrul unor afectiuni care intereseaza mai multe componente ale cordului cardita reumatismala, infarct miocardic etc. sau in cadrul unor afectiuni pulmonare sau generale tuberculoza, abces pulmonar, neoplasme, colagenoze etc. Fiziopatologie. Prezenta revarsatului pericardic in cantitate mare produce compresiunea organelor invecinate: a plamanilor, a bronhiilor (dispnee si tuse seaca), a recurentului stang (disfonie), a esofagului (disfagie) etc. cand revarsatul pericardic este deosebit de abundent, se poate dezvolta sindromul de tamponada a inimii. Tamponada cardiaca poate fi definita ca o deteriorare a umplerii diastolice si a contractiei cordului, produsa de cresterea rapida si continua a presiunii intrapericardice. Daca lichidul se acumuleaza rapid, cantitati mici (200-300 ml) de revarsat pericardic pot determina tamponada cardiaca. Daca revarsatul se acumuleaza lent, pericardul se destinde treptat, iar sindromul de tamponada lichidiana nu se instaleaza decat cand cantitatea de exsudat depaseste 1000 ml. in tamponada, ca o consecinta a cresterii presiunii intrapericardice, creste si presiunea diastolica ventriculara, atriala si venoasa. Debitul cardiac si presiunea arteriala se mentin initial normale, datorita tahicardiei compensatorii si vasoconstrictiei periferice. Ulterior, aceste mecanisme compensatorii sunt depasite, debitul cardiac, volumul si presiunea arteriala scad, putandu-se instala starea de soc. in cazurile in care tamponada cardiaca se instaleaza lent, apar predominant semnele stazei venoase: turgescenta venelor jugulare, hepatomegalia, ascita, cianoza etc. Simptomatologie. Semne subiective. Durerea, localizata precordial, variaza cu intensitatea de la o simpla jena pana la durere intensa. Se accentueaza in inspiratie profunda, la miscari de rotatie a toracelui, in decubit lateral stang si dispare sau se atenueaza in pozitie sezanda. Este data de distensia pericardului, de iritarea terminatiilor senzitive din pericardul parietal, de coafectarea pleurei adiacente (diafragmatice, costale, mediastinale) si, uneori, de ischemia miocardica. Dispneea este conditionata de volumul de lichid acumulat in pericard. Pentru atenuarea sa, bolnavul ia spontan pozitia genu-pectorala (semnul rugaciunii mahomedane). Dispneea este determinata, in special, de compresiunea mecanica a plamanilor si bronhiilor, de scaderea capacitatii vitale, iar uneori si de asocierea unei boli pleuropulmonare. Semne obiective. In stadiul initial de pericardita uscata, semnul patognomonic pentru confirmarea diagnosticului este frecatura pericardica. Se aude cel mai bine parasternal stang si

Extras din referat: In cardiomiopatii sunt grupate atat informatiile miocardului (miocardite), cat si interesarile miocardului din bolile de sistem si afectiunile neuromusculare (cardiomiopatii secundare), precum si cele de cauza necunoscuta (cardiomiopatii primare sau idiopatice). In aceste boli lezarea miocardului este initiala, electiva si adeseori exclusiva. Cauze infectioase. Numeroase bacterii, virusuri, rickettsii, micoplasme, micoze, protozoare si helmintiaze por produce leziuni inflamatorii miocardice. In zona temperata, streptococul beta-hemolitic determina peste 50% din totalul miocarditelor acute. Miocarditele acute apar si in unele boli infectioase, ca difteria, febra tifoida, cleoza infectioasa, poliomielita, adenovirozele, endocardita bacteriana etc. Cauze imunologice. Mecanisme de hipersensibilizare (alergice) sau autoimune declansate de agresiuni microbiene (streptococul beta-hemolitic), virale (virusul Coxsackie, grup B), toxice si medicamentoase (Penicilina, Fenilbutazona) determina leziuni inflamatorii miocardice. Ele modifica structura antigenica a miocardului si declanseaza producerea de autoanticorpi antimiocard. Cauze toxice. Toxice exogene sau endogene pot produce leziuni miocardice focale sau difuze. Miocarditele toxice pot aparea prin actiunea toxica directa sau prin interventia unor procese imunologice in cursul tratamentelor cu sulfonamide, aminopresoare, glicoizi, digitalici, steroizi si in intoxicatia cu oxid de carbon. Rolul alcoolului in aparitia cardiomiopatiilor este controversat. Cardiomiopatia alcoolica se semnaleaza numai la marii bautori si poate fi consecinta actiunii directe a alcoolului si a altor constituenti chimici din bauturile alcoolice (de exemplu, cobaltul din bere) sau a deficientei de tiamina. Cauze nutritionale. Carentele alimentare severe si prelungite produc leziuni miocardice si afecteaza functia cardiaca. Carentele proteice marcate (de exemplu kwashorkior) conduc la aparitia unor cardiomiopatii congestive. Deficitele de vitamine din grupul B si in special de tiamina (beri-beri) determina cardiomiopatii. Cauze metabolice. Dezechilibrele hidroelectrolitice, endocrine si unele boli infiltrative aparute prin supraincarcarea histologica a miocardului determina cardiomiopatii secundare. Infiltrarea extensiva a miocardului cu fier (hemocromatoza), amiloid (amiloidoza primara sau secundara), mucopolizaharide, glicogen si glicolipide (boala Fabry) determina cardiomiopatii. Cardiomiopatii secundare infiltrative apar si in lupusul eritematos diseminat, sclerodermie, poliarterita nodoasa, dermatomiozita si sarcoidoza, in colagenozele cu determinari viscerale multiple, in care afectarea cordului este frecventa, dar ramane deseori neobservata. Cauze genetice. Interventia unor factori ereditari este sugerata de frecventa cardiomiopatiilor cu alura primitiva la jumatate a vietii, de existenta unor cardiomiopatii obstructive sau neobstructive la mai multi membri ai unor familii, cat si de

Extras din referat: Incidenta. Ateroscleroza obliteranta este cea mai importanta cauza de boala arteriala obstructiva a extremitatilor dupa varsta de 30 de ani; ea reprezinta peste 95% din totalul arteriopatiilor obstructive. Localizarile cele mai frecvente sunt pe artera femurala (50-60% din cazuri), urmand in ordine cele pe axul aortoiliac li artera poplitee. Fiziopatologie. Ca urmare a obstructiei cronice, distal de leziune, descresc debitul si presiunea sanguina. In repaus debitul si presiunea sanguina nu diminueaza semnificativ sub stenoza, decat atunci cand ingustarea vasului depaseste 70-80% din diametrul lui. Importanta este dezvoltarea circulatiei colaterale, care asigura in buna parte fluxul sanguin distal de stenoza. O parte din vasele colaterale sufera in conditii de ischemie un proces de vasodilatatie. Factorii care dirijeaza dezvoltarea circulatiei colaterale sunt produsii metabolici care apar la nivelul tesuturilor ischemiate; cresterea debitului sanguin si a vitezei de circulatie, prin cresterea gradientului de presiune intre regiunile supra si substenotice; probabil un reflex nervos ischemic. Claudicatia intermitenta. Primul tip de durere semnalata. Ea nu apare decat la efort (mers), disparand rapid dupa oprire, pentru a reveni, cu aceleasi caractere, la reluarea mersului si dupa o distanta comparabila cu cea la care s-a instalat anterior. Este resimtita de bolnav ca o crampa, strangere sau ca o simpla senzatie de greutate, localizata cel mai adesea in molet. Sediul durerii predominant in musculatura gambei este explicat prin localizarea preferentiala a leziunilor obstructive la nivelul arterei femurale. Durerea poate fi localizata la nivelul plantei, piciorului, la glezna, coapsa sau fesa, in raport cu sediul obstructiei arteriale, care este proximal fata de sediul durerii. Progresia rapida a indicelui de claudicatie (distanta de aparitie a durerii) sugereaza iminenta unei leziuni trombotice, cu ischemie severa. Durerile de repaus, dureri de decubit (Laquez), traduc un grad mai mare de ischemie; in aceste conditii fluxul sanguin nu este suficient nici pentru necesitatile nutritive ale pielii si tesutului subcutanat. Ele anunta de obicei iminenta tulburarilor trofice, a ulceratiilor si gangrenei. Durerile sunt localizate de obicei distal, la 1-2 degete care sunt mai cianotice sau la toate degetele, la intreg piciorul si mai rar la gamba. Senzatia dureroasa este mai mult de arsura sau de durere continua, raspunzand greu sau deloc la antialgice, dar ameliorandu-se evident in poziti decliva, cu gambele atarnate la marginea patului. Durerile de nevrita ischemica, dureri aproape permanente, neritmate de mers, adesea capricioase; ele sunt resimtite initial ca parestezii, apoi ca arsura sau dureri lancinante sau ca o simpla greutate in membre. Uneori sunt destul de violente noaptea, impunand administrarea de opiacee. Durerile se intalnesc in arteriopatiile obstructive ale diabeticilor si sunt legate de arteriolita nervilor

Extras din referat: Falsele anevrisme apar ca urmare a distrugerii peretelui arterial de obicei dupa un traumatism iar, peretele dilatatiei anevrismale este constituit din tesut conjunctiv perivascular si din trombi organizati. Anevrismul aortei poate aparea sub forma de anevrism sacciform sau de anevrism fuziform. Anevrismul sacciform se caracterizeaza prin interesarea unilaterala a circumferintei peretelui arterial, cu formarea unei cavitati de forma unui sac (diverticul), localizat excentric. Anevrismul fuziform este o dilatatie (ectazie) a intregii circumferinte a peretelui aortic care afecteaza un anumit segment arterial. Anevrismul fuziform este mai frecvent intalnit decat cel sacciform. Anevrismele congenitale, anevrismele sinusului Valsava, cele din sindromul Marfan, cele care apar in regiunea istmica (la jonctiunea dintre aorta ascendenta si crosa) sau de anevrismele care apar in coarctatia aortei, proximal de leziune. Anevrismele dobandite apar ca urmare a afectarii peretelui arterial prin ateroscleroza, aortita luetica, infectie sau traumatism. Etiologia aterosclerotica cu afinitate indeosebi pentru aorta abdominala, unde determina anevrisme de tip fuziform. Patogenie. Anevrismul aortei este urmarea actiunii mecanice de destindere exercitate de presiunea sangelui din vas asupra unui perete cu rezistenta mecanica scazuta, consecinta a dezintegrarii structurii musculoelastice a mediei arteriale. Afectarea mediei prin procesul aterosclerotic sau luetic produce distensia progresiva a peretelui arterial. Alte conditii: atrofia congenitala a structurilor elastice si conjunctive la sindromul Marfan, degenerarea mucinoasa si chistica in medionecroza idiopatica, ruptura produsa de un traumatism etc. Initial, anevrismul rezultat pastreaza structura peretelui arterial (anevrism adevarat), insa, ca urmare a slicitarii mecanice continue prin presiunea sistolica, structura peretelui incepe sa cedeze, iar tunicile se dilacereaza. Devin astfel posibile mici subfuziuni sanguine, iar reactia fibroconjunctiva de vecinatate, impreuna cu trombii perivasculari reusesc sa colmateze pentru un timp fisurile in cele din urma, se produce ruptura acuta a anevrismului. Simptomatologie. Anevrismul sinusului valsava Acest tip de anevrism este de etiologie luetica si mai rar congenitala sau poate complica o endocardita bacteriana. Este afectata media arteriala. Anevrismele sinusului Valsava care apar in endocardita bacteriana si, adesea, cele de etiologie luetica se asociaza cu insuficienta aortica. Anevrismele congenitale ale sinusului Valsava se datoresc absentei mediei in zona de legatura dintre inelul fibros al valvei aortice si istmul aortei. Simptomatologie. In unele cazuri este asimptomatic clinic si poate fi o descoperire intamplatoare la un examen radiologic. Sunt cazuri in care singura manifestare este blocul cardiac complet, prin compresiunea pe care o exercita anevrismul asupra tesutului de conducere. Simptomele apar prin ruptura

Extras din referat: Boala mitrala (B. M.) reprezinta asocierea, in proportii variabile de la un caz la altul, a unei stenoze mitrale (S. M.) cu o insuficienta mitrala (I. M.). Diagnosticul bolii mitrale si aprecierea importantei celor doua tipuri de valvulopatii au o deosebita importanta cand se pune problema unei indicatii operatorii. Fiziopatologie. Repercursiunile asupra circulatiei pulmonare sunt mult asemanatoare celor din S. M., cu diferenta ca rezistentele arteriolare pulmonare nu ajung la valorile ridicate care sunt intalnite in stenozele stranse, deoarece vasoconstrictia arteriolara este redusa. Reducerea debitului cardiac este strans legata de importanta leziunilor valvulare. Datorita hipertensiunii arteriale pulmonare, ventriculul drept este supus unui travaliu crescut, cu timpul putandu-se ajunge la semne de decompensare a cordului drept. Datorita efortului ventriculului stang, care, pe langa sangele refluat in atriul stang, trebuie sa asigure si un debit sanguin sistemic adecvat nevoilor organismului, acesta la randul sau se poate decompensa avand drept corolar aparitia semnelor de insuficienta a cordului stang. Cu alte cuvinte, B. M. poate duce la insuficienta cardiaca globala. Boala mitrala cu predominanta insuficientei. In aceasta forma, de obicei se constata: dispnee moderata de efort, cord marit de volum, freamat catar sistolic in regiunea varfului, suflu sistolic in tasnitura de aburi, de intensitate mijlocie cu iradiere in axila, uruitura diastolica care ocupa intreaga diastola, de multe ori precedata de clacmentul de deschidere a mitralei. Ritmul poate fi sinuzal, dar de cele mai multe ori se asociaza fibrilatia atriala. Examenul radiologic evidentiaza dilatatia uneori considerabila, a atriului stang si o marire de volum a ventriculului de aceeasi parte. Pulmonar, apar semnele caracteristice stazei pulmonare. Electrocardiograma indica aspectul de unda P mitrala si semne de hipertrofie ventriculara stanga sau hipertrofie biventriculara. Existenta unui puseu reumatic implica un tratament corespunzator. In cazul fibrilatiei atriale se va decide, in functie de contextul clinic. In B. M. cu tulburari hemodinamice importante, se poate lua in considerare interventia chirurgicala pentru inlocuirea valvulei mitrale printr-o proteza sau homogrefa. Stenoza tricuspidiana Stenoza tricuspidiana (S. T.) se caracterizeaza prin reducerea orificiului tricuspidian, creandu-se astfel un obstacol in trecerea sangelui din atriul drept in ventriculul drept, in timpul diastolei. STENOZA AORTICA Stenoza aortica (S. A.) se caracterizeaza prin reducerea suprafetei de deschidere a orificiului aortic, constituind astfel un obstacol in fata ejectiei sistolice a ventriculului stang si poate fi congenitala sau dobandita. Dintre S. A. dobandite, cele mai frecvente au ca etiologie reumatismul articular acut. S. A. de origine reumatica poate fi calcifiata sau necalcifiata. Ateroscleroza este cauza cea mai frecventa a S. A. intalnite dupa varsta

Extras din referat: Boala Marek este cea mai raspandita boala limfoproliferativa a gainilor produsa de un herpesvirus, foarte contagioasa caracterizata clinic prin tulburari generale, neurale si oculare evoluand acut sau cronic iar morfopatologic prin procese inflamatorii si proliferative cu aspect tumoral in nervii periferici, glandele endocrine, iris, organele viscerale, muschi si piele, producand mortalitate, in special la varsta 8-22 saptamani sau pierderi economice grave prin confiscari. Virusul BM face parte din familia Herpesviridae, subfamilia Alphaherpesviridae, genul Marek s disease-like viruses cu trei specii: Dintre acestea numai tulpinile apartinand speciei Gallid herpesvirus 2 sunt virulente si oncogene, cauzatoare de boala Marek Particulele virale ale agentilor etiologici ai bolii Marek pot fi observate de obicei in nucleu (rareori pot aparea si in citoplasma celulelor din culturi de tesuturi) Cele trei serotipuri au aceeasi strucura a genomului: ADN ce contine regiuni lungi si regiuni scurte de secvente nucleotidice, ambele incluse in regiuni similare ce se repeta, fiind complementare. Exista trei tipuri distincte de interactiuni virus-celula gazda, in cazul virusurilor bolii Marek: tipul neoplazic: cu celule tumorale ce contin genomul viral, boala putand fi transmisa prin celule tumorale intacte tipul abortiv, cu celule care contin numai antigen viral, lipsid virusul complet, aceste celule fiind supuse necrobiozei si incapabile de a sintetiza virioni infectiosi tipul productive, in celulele epiteliului foliculilor plumiferi, acesta fiind de fapt singurul loc din organismul gainilor unde se sintetizeaza constant virus complet. Tulpinile patogene de MDV izolate in teren, serotipul 1, pe baza oncogenitatii au fost clasificate in trei patotipuri: virulent (vMDV) foarte virulent (vvMDV) foarte virulent plus (vv+MDV) Sunt recunoscute si descries 3 forme ale infectiei cu virusul MDV: infectia deplin productiva, care apare in epiteliul foicular plumifer si are ca rezultat dezvoltarea virionilor cu invelis, pe deplin infectiosi. Apare in unele celule limfoide si epiteliale de la gaini si in majoritatea celulelor cultivate unde antigenii sunt produsi, dar virionii nu sunt inveliti si astfel sunt neinfectiosi. infectia latenta este al doilea tip de infectie, neproductiva, care apare predominant in celulele T, probabil fiind necesara formarii tumorii de catre MDV infectia care transforma si care apare numai in limfocitele gainilor infecatte cu tulpini virulente de MDV; este caracterizata prin expresia limitata a genomului MDV; dupa infectia cu MDV puii de gaina devin purtatori de virus pe care il elimina persistent in mediul exterior. Epidemiologie: BM este intalnita aproape exclusiv la puii de gaina, fiind rar intalnita la curca, prepelita fazan, porumbel, rata. Receptivitatea maxima la BM este in prima zi de viata si descreste odata cu varsta. Frecventa si severitatea bolii este determinata de varsta

Extras din referat: Boala Addison apare in toate grupurile de virsta si afecteaza in mod egal barbati si femei. Este o boala endocrina rara, care consta intr-o deficienta hormonala ce afecteaza 1 din 100. 000 de persoane. Boala se caracterizeaza prin pierderea greutatii, slabiciune in muschi, tensiune arteriala scazuta si intunecarea pielii indiferent daca a fost sau nu expusa la soare. Boala Addison apare cind glandele suprarenale nu mai produc suficient hormon cortizol, iar in unele cazuri nici aldosteron. Din aceste motive boala este uneori numita insuficienta suprarenala cronica. Cortizol este produs de glandele suprarenale (glande localizate deasupra rinichilor) si apartine unei clase de hormoni numite glucocorticoizi, hormoni care afecteaza functionarea tuturor organelor in corpul omenesc. Totusi, cel mai important rol pe care il are cortizolul este de a ajuta organismul sa raspunda la stres. De asemenea cortizolul ajuta la: Deoarece cortizolul este atit de important pentru sanatate, cantitatea de hormon produsa de glandele suprarenale este foate bine controlata. Ca si in cazul altor hormoni, cantitatea de cortizol produsa este reglata de hipotalamus si glanda pituitara, un organ de marimea unui bob de fasole situat la baza creierului. Mai intii hipotalamusul transmite hormoni impuls catre glanda pituitara. La rindul ei glanda pituitara elibereaza o serie de hormoni care regleaza cresterea, functia tiroidiana si pe cea suprarenala, ca si productia de estrogen si testosteron. Una dintre functiile principale ale glandei pituitare este de a secreta ACTH (corticotropina), un hormon care stimuleaza glandele suprarenale sa produca cortizol. Odata produs, cortizolul determina glanda pituitara sa micsoreze productia de ACTH, inchiind astfel intregul ciclu. Aldosteron, un alt hormon produs de glandele suprarenale, apartine unei clase de hormoni numita mineralocorticoizi. Acest hormon are un rol foarte important in reglarea tensiunii arteriale si pastrarea unui echilibru intre apa si sarea din organism, prin ajutarea rinichilor sa retina sodiul si sa elimine potasiul. Cind glandele suprarenale nu mai produc suficient aldosteron, echilibru dintre apa si sare nu mai este pastrat, rezultatul fiind scaderea tensiunii arteriale. Incapacitatea suprarenalei de a produce cortizol (insuficienta suprarenala) poate apare din mai multe motive. Un motiv poate fi deficienta glandelor suprarenale (insuficienta suprarenala primara), iar altul incapacitatea glandei pituitare de a produce suficient ACTH (insuficienta suprarenala secundara). Insuficienta Suprarenala Primara In cele mai multe cazuri, boala Addison apare datorita distrugerii graduale a cortexului suprarenal (stratul exterior al glandelor suprarenale) de catre propriul sistem imunitar. Cam 70% din cazurile raportate apar datorita unor deficiente imunitare, cind sistemul imunitar produce anticorpi cu care isi ataca propriile organe, in cele din urma dereglindu-le functiile. Insuficienta suprarenala

Extras din referat: -Infectii nespecifice (Gardnella vaginalis); -Infectii cauzate de Trichomonas vaginalis; -Afectiuni micotice; -Herpis genital; Profilaxia -Inaintea interventiei chirurgicale a afectiunilor ginecologice; -Inaintea nasterii si avortului; -Pina si dupa implantarea steriletului anticonceptional; -Pina si dupa diatermocoagularea colului uterin; -Inainte de investigatii intrauterine (histerografia); -Dupa fregventarea locurilor publice de odihna si sport: bazine, saune, lacuri. Administrarea -In cazurile acute se indica de 2 ori pe zi cite un sipozitoriu introducind adinc in vagin timp de 7 zile; -In caz de evolutie subcutana sau cronica a maladiei timp de 14 zile se indica cite un supozitoriu pe zi, de obicei inainte de somn. In dependenta de caracterul infectiei si evolutiei bolii, cursul de tratament poate fi prelungit. Betadine (Polividon iodid) Avantajele familiei Betadine -Spectru larg de actiune; -Eficacitate inalta; -Efect rapid; -Diversitatea formelor farmaceutice permite Betadinei de a fi administrata in diverse domenii a medicinei; -Iodul ce se contine in Betadine nu provoaca senzatie de arsura; -Nu se dezvolta toleranta la preparat; -Nu este toxic; -Nu se dezvolta rezistenta microbiana; -Este hidrosolubil (usor se spala cu apa); -Datorita complexului polividon-iodid preparatul se elimina uniform din complex in tesuturi; -Lipsa reactiilor adverse; -Corelatiei idiala intre pret si calitate; -Pretul unei cure terapeutice e mai scazut comparativ cu alte preparate concurente; -Nu este inflamabil ce permite utilizarea in echipamentul electrochirurgical. O Era noua a dezinfectiei cu iod!!! Masurile de profilaxie a contaminarilor cu HIV-infectie-SIDA 1. In cazul in care singele sau alte lichide biologice (saliva, contitul gastric, urina s. a. ) nimeresc pe mucoasele: a. ochilor-acestea se spala sub un jet cu solutie de 0, 05% permanganat de Kaliu sau cu o solutie de 2% de acid boric. Apoi in ochi se picura solutie de albucida. b. nasul-se spala cu o solutie de 1% de protargol sau colargol. c. cavitatea bucala, faringelul-se spala cu o solutie de 0, 05% de permanganat de Kaliu, apoi cu alcool etilic 70°. 2. In cazul lezarii (inteparii, taierii) degetelor, a miinii se scot manusile, iar singele din plaga se stoarge, apoi locul lezat se spala cu apa oxigenata de 6%, dupa care se dezinfecteaza cu iod de 5% sau dupa stoarcerea singelui din plaga locul lezat se dezinfecteaza numai cu iod de 5% fara a folosi alte dezinfectante. 3. In cazul in care manusile s-au spart si miinile sau murdarit de singe, manusile se scot, iar miinile se dezinfecteaza cu unul din urmatoarele dezinfectante: a. cu apa oxigenata de 3%, apoi cu alcool etilic de 70°. b. cu apa oxigenata de 6%. 4. Dupa terminarea operatiei, instrumentele sunt puse intr-un vas special cu inscriptia: Pentru spalarea instrumentelor cu HIV infectie, unde in manusi de cauciuc se spala

Extras din referat: Bernardino Ramazzini s-a nascut intr-o perioada de tulburari in Europa, la 3 noiembrie 1633. In Italia tribunalul de inchizitii au interzis invataturile lui Galileo Galilei. Nordul Europei alpine era distrus de Razboiul de 30 de ani. Ramazzini era fiul lui Bartolomeo si al Catarina Ramazzini, un cuplu respectat de burgezi. Dupa ce si-a primit prima sa educatie in Jesuits, in 1652 el a intrat in Universitatea din Parma, care a fost fondata Duke Rainutio I in 1599. Dupa studierea filosofiei timp de trei ani, el si-a inceput studiile medicale in 1655. In 1659 el devine doctor in filosofie si medicina din Parma. Apoi el s-a dus in Rome pentru a continua studiila sale la Antonio Maria Rossi (1588-1671), fiul lui Gerolamo Rossi, medicul lui Papa Clemens VIII. Putin e cunoscut despre viata lui Ramazzini in Rome, dar se stie cu siguranta ca cunostintele care le-a acumulat in acest oras au fost foarte importante la viitoarele sale lucrari in medicina profesionala, De morbis artificum diatriba. Pe linga experimentele lui Ramazzini, Antonio Maria Rossi i-a obtinut de asemenea un loc de medic in Canino, o provincie saraca la nord de Statul Papal cam la o zi de mers pe jos. Aceasta zona era imbibata de malarie, si Ramzzini s-a imbolnavit. Mutindu-se in Marta, un alt orasel din aceeasi provincie, conditiile sale s-au imbunatatit, dar curind el s-a mutat in orasul sau natal din Carpi. Aici el a gasit timp de ocupatie intelectuala, ca lectura literaturii antice. In 1671 Ramazzini a parasit provincia Carpi si s-a mutat in Modena, unde a intimpinat multe piedici de stabilire in academie. Totusi, in 1682, Duke Francesco II de Modena l-a numit raspunzator la intemeierea unui department medical in universitate si l-a numit professor de medicinae theoricae. In urmatorii ani el a lucrat cu colegii sai Francesco Torti (1658-1741), si de asemenea a citit lectiile de practica medicala, cu toate ca Torti formal era singurul responsabil de medicinae practicae. In Modena Ramazzini a dus o munca asidua si s-a caracterizat prin numeroase scrisori cu unii din cei mai invatati oameni de pe acele timpuri. El comunica cu Marcello Malpighi (1628-1694), Antonio Valisnieri (1661-1730), Giovanni Batista Morgagni (1682-1771), Giovanni Maria Lancisi (1654-1720), Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (1646-1716) si cu alti contemporani. Ca multi medici renumiti contemporani, Ramazzini era o peroana multilaterala - clinician, epidemiologist, sanitarian, poet, filosof si profesor. La Modena el era un cetatean deosebit. Datorita reputatiei sale, in 1693 el a fost acceptat ca membru al Academia Caesareo-Leopoldina naturae curiosorum din Germani, cunoscut sub numele de Hippocrates III. El a fost primul membru Italian in aceasta societate. Lucrarile sale In anii 1690 Ramazzini a facut primele lucrari epidemiologice care l-au facut faimos peste hotarele Italei. Prima din ele a fost De constitutione anni M. DC. LXXXX (1690). In ea Ramazzini da descrirea bolilor

Extras din referat: Propagarea Revenirea la starea initiala 4. Referinte Introducere Potentialele de actiune sunt unde de depolarizare care se deplaseaza de-a lungul membranei unei celule. Acestea sunt o trasatura esentiala a vietii in regnul animal (dar uneori si vegetal), prin prisma faptului ca transmit informatii in mod rapid intre tesuturi. In cea mai mare parte, potentialele de actiune sunt utilizate de sistemul nervos, insa ele pot aparea in majoritatea celulelor. Investigarea acestora este legata de acordarea in 1963 a premiului Nobel pentru Medicina sau Fiziologie cercetatorilor britanici Alan Hodgkin si Andrew Huxley datorita studiilor intreprinse de acestia asupra electrofiziologiei potentialelor de actiune folosind axoni gigant de Loligo Paelei. Alan Hodgkin Andrew Huxley Notiuni de baza. Potentialul de repaus Daca se utilizeaza doi electrozi legati la un voltmetru pentru a inregistra diferente de potential, in cazul unei celule vii s-ar constata ca daca ii plasam de o parte, respectiv de cealalta a membranei, aparatul de masura ar inregistra o diferenta de potential. Acest lucru se intampla in ciuda faptului ca mediul intracelular si respectiv extracelular sunt, individual, neutre din punct de vedere electric. Cei mai importanti ioni in stabilirea acestei diferente de potential sunt ionii de Na+ si de K+. In conditii normale, concentratia ionilor de K+ in interiorul celulei este cu mult mai ridicata decat cea din exterior (de 35 ori mai mare). In acelasi timp, concentratia ionilor de Na+ este la randul ei mult mai ridicata pe fata externa comparativ cu cea de pe fata citoplasmatica (de 10 ori mai mare). In ciuda acestor gradiente, celula isi pastreaza polarizarea sarcinilor prin schimbul constant de ioni intre cele doua medii, intracelular si extracelular. In primul rand exista canale ionice care permit doar trecerea K+ in stare de repaus (K+ leak channels). Acestea pastreaza potentialul membranar in limite constante, lasand o parte din ionii de K+ din interior sa scape in exterior, insa doar atat cat sa compenseze lipsa de Na+. Permeabilitatea pentru ionii de K+ este in repaus de 100 de ori mai ridicata decat permeabiliatea pentru Na+. Membrana ajunge la un echilibru dinamic prin intermediul acestor fluxuri de ioni, moment in care diferenta de potential atinge o valoare fixa (fluxurile dau o diferenta de potential de aproximativ -86mV). In al doilea rand exista o contributie din partea pompei de Na+/K+, care prin consum energetic mentine gradientele de concentratie. Ea scoate permanent in spatial extracelular cate 3 ioni de Na+, introducand in acelasi timp 2 ioni de K+. Aceasta ATP-aza are astfel si un rol electrogen, ducand diferenta de potential membranar la aproximativ -90mV. Valoarea constanta reprezinta potentialul de repaus, care insa poate varia in functie de specie si de tipul celular. Potentialul de actiune In nervi, de exemplu, informatia este transmisa extrem de rapid prin intermediul potentialelor de

Extras din referat: India este un subcontinent, are 3 milioane de km patrati, o populatie de miliard, ce vorbeste 18 limbi in peste 1000 de dialecte si are o istorie de peste 5000 de ani timp in care au aparut o suma de civilizatii, regate si imperii. Manuscrisele medicale indiene sunt cu dificultate datate, deoarece in India cronologia paleste in fata eternitatii si istoria se pierde in legende si mit. Vedele, textele sacre indiene ce contin primele consemnari referitoare la medicina Ayurveda, au fost datate in mileniul 4 inainte de Christos, chiar catre anul 4000 dupa datele astronomice deduse din versetele lor. Dintre cele 4 veda: Rigveda, Yajurveda, Samaveda si Atharvaveda, in Atharvaveda exista cele mai ample informatii medicale sub forma a 114 imnuri cuprinzand descrierea unor boli si tratamentul. Tratatele ulterioare de Ayurveda sunt de origine budista iar cele mai importante sunt Charaka Samhita, o lucrare complexa alcatuita din 8 carti, care trateaza in mod separat anatomia, embriologia, fiziologia, etiopatogenia, diagnosticul, prognosticul si diversele terapii in care sunt inserate substantiale notiuni filozofice medicale extrem de necesare pentru a intelege mecanismele ascunse ale functionarii organismului uman. In marile universitati ale Indiei vechi, de la Nalanda si Takshasila, astazi disparute, medicina se studia timp de 7 ani, timp in care studentii nu primeau nici o vacanta, iar la sfarsitul acestei perioade erau considerati incepatori, desi practicau si unele interventii chirurgicale. Trebuie sa adaugam ca astazi India este singura tara din lume unde exista trei tipuri de facultati de medicina de stat: facultatea de medicina Ayurveda cu durata de 6 ani, medicina moderna, occidentala care se studiaza 6 ani si facultatea de homeopatie cu durata de 5 ani. Ayurveda sau medicina traditionala indiana, este cea mai veche stiinta a vindecarii, aparuta in urma cu 5000 de ani. Dupa cum arata si etimologia cuvantului (ayus = viata, veda = enciclopedie), Ayurveda este mai mult decat o stiinta, reprezentand un sistem care inglobeaza tratamente naturiste, tehnici chirurgicale, tehnici de meditatie, meloterapie, regimuri alimentare si notiuni de conduita morala. Obiectivul central al Ayurveda este atingerea echilibrului intre minte, corp si suflet, care echivaleaza cu starea de sanatate perfecta. Boala este privita ca un factor de dezechilibru interior, care apare din cauza unui mod de viata incorect. Scopul final este vindecarea organismului, dar prin terapiile aplicate se urmareste in egala masura prevenirea bolii, evitarea recaderilor si cresterea vitalitatii organismului. Sa previi este mai usor decat sa tratezi! este zicala care defineste cel mai bine aceasta medicina. Trebuie sa adaugam ca astazi India este singura tara din lume unde exista trei tipuri de facultati de medicina de stat: facultatea de medicina Ayurveda cu durata de 6 ani, medicina moderna, occidentala care se studiaza 6 ani si facultatea de homeopatie cu durata

Extras din referat: Medicina umana este ramura stiintelor biologice care studiaza organismul uman si functionarea acestuia, in scopul conservarii si restabilirii sanatatii. Medicina studiaza etiologia, patologia clinica, diagnosticul, tratamentul si profilaxia bolilor care afecteaza organismul. De la medicina empirica din etapele timpurii ale istoriei umanitatii, s-a ajuns astazi la medicina stiintifica bazata pe dovezi, care opereaza cu concepte din majoritatea stiintelor, de la stiintele naturii (fizica, chimie, biologie), pana la modele matematice complexe si notiuni imprumutate din domeniul filozofiei si artei. Progresul stiintelor fundamentale si cercetarea aplicata in domeniul medical au furnizat metode de explorare a organismului uman tot mai complexe si mai sofisticate, si au condus la dezvoltarea posibilitatilor de diagnostic si tratament. Au aparut si s-au dezvoltat ramuri noi ale medicinii. Conceptul de sanatate a capatat noi valente, OMS definind astazi sanatatea ca starea completa de bine bio-psiho-social a individului, si nu doar ca absenta bolii sau a infirmitatii. Din toate aceste progrese rezulta insa si o serie de probleme de etica medicala, cele mai multe controversate. Mentionam, dar nu exhaustiv: avortul provocat medical la cerere sau in scop terapeutic, contraceptia, metodele de reproducere umana asistata, eutanasia (moartea asistata) in cazul bolnavilor incurabili, mentinerea intr-o stare de viata vegetativa cu ajutorul aparatelor a bolnavilor decerebrati, folosirea in scopuri de cercetare sau terapeutice a tesuturilor recoltate de la embrioni umani, etc. Este morala intreruperea sarcinii la cerere sau in caz de boli grave ale fatului? Aceasta problema are numeroase conotatii morale si religioase, si a fost reglementata politic in mod diferit de state diferite. Extremele sunt reprezentate, pe de o parte, de China, care duce o politica agresiva de limitare a cresterii populatiei, inclusiv printr-o politica pro-avort, si, pe de alta parte, de statele islamice, in care atat avortul la cerere cat si cel in scop terapeutic sunt strict interzise de lege. In Europa, majoritatea statelor au legalizat avortul, dar aplica concomitent politici de limitare a acestuia, prin promovarea metodelor de planificare familiala si contraceptie. Notiunea de avort terapeutic a aparut ca o consecinta a perfectionarii mijloacelor de diagnostic prenatal. Diagnosticul prenatal este un act medical complex, considerat de unii drept mijlocul cel mai important de profilaxie a bolilor genetice. Cuprinde teste de screening, cu valoare orientativa si teste diagnostice invazive, mai precise. Testele de screening includ teste biochimice (triplu test) si probe imagistice (ecografie, RMN). Nu prezinta riscuri pentru fat. Testele diagnostice invazive includ: amniocenteza, biopsia de vilozitati coriale si cordonocenteza recoltarea de sange fetal. Prezinta risc asociat de avort, de 0, 5-1%. Triplul test este o metoda de screening ne-invaziva pentru fat

Extras din referat: Avortul este cea mai sigura si veche forma contraceptiva si este din pacate din ce in ce mai raspandita in intreaga lume. Eu consider avortul o CRIMA, o alta forma de a defini caracterul infect al unor oameni care curma viata propriilor progenituri inca din stadiul in care acestia sunt neputinciosi in fata, Tehnologie pe care noi am elaborate-o de-a lungul timpului! Viata!!! Ar trebuii sa fie o prioritate a acestei lumi pline de lucruri extravagante care, ne eclipseaza menirea noastra pe Pamant si anume cea de perpetua rasa umana nu de a distrugeo, prin avorturi, prin construirea a diferite masinarii, uzine care polueaza sistematic atmosfera! Insa pentru a nu ma abate de la subiectul acestui referat voi prezenta succinct avortul provocat! Principalele motive care determina o mama sa ia o asemenea hotarare sunt diversificate. Unul din motive il constituie neintelegerile dintr-un cuplu si conjunctura nefavorabila care ii ofera partenerei un motiv de nesiguranta atat pentru ea cat si pentru copilul care urmeaza sa se nasca. Acest exemplu este subiectiv, deoarece colpilul totusi ar putea fi adus pe lume si ingrijit dupa putinta fiecarei mame, insa unele femei se tem de idea de a creste un coplil de una singura si astfel trec la cea mai radicala masura si anume aceea de intrerupere a sarcini. Un alt motiv pentru care se apeleaza la avort este varsta prea frageda la care unele femei raman insarcinate si nu au sufficient sprijin din partea parintilor, care in general la aflarea unei asemena vesti ar reactiona negative sau chiar violent vazand ca toate planurile lor au fost date peste cap in ceea ce priveste viitorul copilului care acum ar trebui sa devina parinte! Este strigator la cer faptul ca parintii care sustin ca sunt maturizati din toate punctele de vedere nu isi sustin copilul din punct de vedere moral, ci din potriva il sperie cu afirmatii de genul, Daca ramai insarcinata te dau afara din casa si dormi pe strazi. Numai din acest context reiese motivul principal al avortului provocat survenit la varste fragede, deseori medicii provocand avort fetelor sub 18 ani chiar si fara prezenta unui parinte (tutore legal), iar parintii nu vor sti niciodata ca fetita lor a suferit o interventie de acest gen! Unele femei sunt silite sa avorteze de catra anturaj, familie si chiar sot! Acest lucru denota o inconstienta majora a celor care reprezinta cunostintele femeii in cauza, indirect ei luand hotarari in locul acesteia! Insa cel mai mizerabil, MOTIV este asa zisa, Imagine in societate. Deseori femeile avorteaza ca sa nu isi sifoneze imaginea in societate, un exemplu poate fi reprezentat de catre staruri, sau femei care detin o functie importanta si sunt mediatizate! Insa avortul are si o latura pozitiva si anume copii care la ecograf sunt gasiti cu diferite mutatii fie de natura genetica, fie provocate de factoirii externi cum ar fi poluare, radiatiile s. a. In aceste cazuri avortul este un lucru benefic atat pentru fiinta care

Extras din referat: Procesul de formare spontana a ansamblurilor macromoleculare poarta denumirea de autoasamblare. Autoasamblarea unei serii de stucturi subcelulare ca, filamentele musculare si de colagen, a ribozomilor, virusilor este bine cunoscuta. Exista variante ale procesului de asamblare, care opereaza in cazul unor structuri mai complexe, o asamblare secventiala, in care inglobarea componentilor respecta o ordine precisa, sau, asamblare dirijata, care este asistatade interventia unor proteine care nu intra in alcatuirea structurii finale. Subansamblurile care, ele insele, au o oarecare complexitate, se realizeaza prin autoasamblare secventiala: inglobarea unui nou tip de component fiind conditionata intotdeauna de incheierea etapei anterioare. Probabil energia rezultata prin asocieri in etapa precedenta este folosita pentru a cobori bariera de energie care ar exista, astfel, in calea formarii complexului urmator. Natura secventiala a cailor de realizare a celor trei subansambluri este garantata de proprietatile structurale ale intermediarilor insasi, obtinandu-se astfel o forma perfectionata de autoasamblare. S-a ajuns la concluzia ca elementele care deosebesc organismele intre ele sunt proteine specifice pe care organismul si le poate sintetiza. Putem anticipa ca bagajul ereditar al organismului trebuie sa contina tocmai informatiile asupra modului in care sa fie constituite proteinele specifice. Pentru aceasta este suficient sa se specifice ordinea aminoacizilor in lanturile liniare proteice intrucat aceasta ordine determina structura si functia proteinei. Vom cerceta macromoleculele individuale, facand o prezentare a factorilor, care, in conditiile existente in celula, determina structura tridimensionala nativa a acestora. Dintre cele doua categorii de macromolecule informationale, acizii nucleici si proteinele, cele din urma ofera obiectul de studiu cel mai interesant, intrucat mecanismele moleculare prin care se materializeaza informatia genetica in proteina functionala, sunt bine determinate. Principiile care se desprind din studiul acestor mecanisme, au o valabilitate generala. Ele stau la baza intelegerii relatiei dintre structura si functiile acizilor nucleici, precum si a proprietatilor entitatilor biologice superioare. O trasatura comuna a tuturor macromoleculelor o reprezinta faptul ca ambele sunt polimeri liniari, neramificati. Individualitatea chimica a macro-moleculelor se realizeaza prin legaturi covalente. Acestea sunt cele mai tari interactiuni pe care le intalnim in studiul structurilor biologice. Structura covalenta impune o limita fundamentala asupra structurii finale a macromoleculelor, prin specificarea numarului, tipului si succesiunii unitatilor monomerice constituiente. Pe de alta parte, descrierea mai completa a structurii prin care se specifica si orientarea gruparilor chimice care sunt capabile sa execute rotatii in jurul unor legaturi chimice, constituie conformatia moleculei.

Extras din referat: Autismul face parte din categoria vasta a polihandicapurilor, in care includem: surdo-cecitatea, sindroamele deficientei mintale (sindromul Down, oligofrenia fenilpiruvica, idiotia amaurotica, gargoilismul, hipertelorismul, sindromul Turner, cretinismul endemic s. a.) Termenul de autism (autos (gr.) - insusi) a fost introdus la inceputul secolului al XX-lea, de Bleuer, care il defineste ca pe o detasare de la realitate, insotita de o predominare a vietii interioare. Leo Kanner caracterizeaza autistul ca fiind retras, multumit de sine insusi. In 1940 acesta organizeaza activitati logopedice cu o grupa de 11 copii autisti, iar in 1943 reuseste sa diferentieze autismul sindrom comportamental (in toate sferele: actional, verbal, afectiv, cognitiv etc.) prin trasaturile sale specifice, de psihoza, schizofrenie sau handicap mintal. Cu mult inainte de deschiderea autismului de tip Kanner, in literatura de specialitate sunt consemnate o serie de date cu privire la copii cu comportamente asemanatoare, prin existenta deficitului de comunicare, de socializare, de socializare si de structurare a comportamentelor mature si armonioase: medicul Jean Marc Gaspard Itard il descrie pe baiatul Victor, de 11. 12 ani, gasit intr-o padure din Franta. In diagnoza autismului pot fi facute confuzii si substituiri cu alte sindroame care, la randul lor sunt prea putin delimitate in teorie si practica, dar au unele trasaturi asemanatoare sau comune cu autismul. De exemplu, psihoza infantila, encefalopatie infantila, tulburari emotionale grave, schizofrenie infantila, oligofrenie se refera la fenomene care nu caracterizeaza in totalitate starea corecta de autism, ca entitate distincta. Dupa DSM III, criteriile de disgnostic pentru autismul de tip Kanner sunt: Debut inaintea varstei de 30 luni. Lipsa de raspuns la stimularile lumii inconjuratoare. Deficit marcant in dezvoltarea limbajului. Daca vorbirea este prezenta, patternul de vorbire este particular, cu ecolalie imediata si intarziata, limbaj metaforic si inversiunea pronumelor. Raspunsuri bizare la aspecte ale mediului inconjurator: rezistenta la schimbare, interes pentru diverse obiecte. Absenta ideilor delirante, a halucinatiilor, absenta pierderii asociatiilor, absenta coerentei, ca in schizofrenie. Diagnosticul diferential se face cu: Intarzierea mintala de diferite grade, deoarece copilul autist poate parea intarziat. Copilul oligofren are insa un deficit mental global si omogen, raspunde la stimularile sociale, examinatorul reusind sa inteleaga lumea lui ingusta; conversatia este imatura, limitata la simplu si concret; ii lipseste detasarea afectiva specifica autistului. Deficienta de auz, pentru ca prin raspuns la stimuli sonori, poate fi considerat surd. Examenul audiometric la copilul autist este uneori imposibil. Observatia releva faptul ca deficientul de auz cauta sa compenseze lipsa auzului, urmarind cu atentie interlocutorul, cu care stabileste un

Extras din referat: Autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei inaintea varstei de 3 ani. Aproximativ 75% din indivizii afectati manifesta si handicap mintal. in 1943 doctorul Leo Kanner a descris pentru prima data 11 copii care s-au prezentat la clinica sa cu o combinatie de grave deficite de vorbire marcate de anormalitati in interactiunea sociala si o inclinatie spre comportamente stereotipe, repetitive si ritualisitce. Acesti 11 copii au fost primii copii diagnosticati cu autism infantil. Desi denumirea initiala a evidentiat ca autismul infantil e observat in copilarie si documentele descriu comportamentul autist la copii, acum este clar ca autismul e vazut ca o boala pe tot parcursul vietii a carei tip si severitate se modifica in timp odata cu dezvoltarea individului. Definitia Autismului si Starile inrudite Autismul este un sindrom comportamental definit de un curs caracteristic si de aparitia simultana a unor purtari particulare in trei mari domenii. in acest moment, cea mai utilizata definitie a autismului este cea publicata in 1944 de catre Asociatia Psihiatrica Americana in Manualul de diagnostice si statistice al bolilor mintale (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorder) - DSM-IV. Pentru a se stabili un diagnostic de autism, aceasta definitie presupune ca individul sa manifeste: o scadere in interactiunea sociala (manifestata de cel putin doua articole din A. 1 in Tabelul 1); o scadere in comunicare (manifestata de cel putin un articol din A. 2 in Tabelul 1); un comportament, interese si activitati restrictive, repetitive si stereotipe (manifestate de cel putin un articol din A. 3 in Tabelul 1); simptomele aparute inaintea varstei de 3 ani. De multe ori anormalitatile comportamentale sunt observabile de la cele mai fragede varste. Totusi, intr-un mic numar de cazuri exista o perioada de dezvoltare normala urmata de o regresie si de manifestarea simptomelor autiste. in general, simptomele se schimba odata cu dezvoltarea si se pot imbunatati considerabil. Un mic segment de indivizi manifesta o inrautatire in timp a comportamentului ritualistic-repetitiv. De la prima descriere a autismului facuta de Kanner, au fost observate alte boli care sunt similare cu autismul dar difera in prezentare. impreuna cu autismul, aceste boli (sindromul Rett, sindromul Asperger, dezvoltare pervaziva, childhood disintegrative disorder etc) sunt categorizate sub numele de boli pervazive de dezvoltare (PDD pervasive developmental disorders). Dintre acestea, probabil cel mai cunoscut sindrom este Asperger. Aceasta boala este uneori greu de deosebit fata de autism la indivizii care au un nivel normal de inteligenta, validitatea acestor diferente este dezbatuta in prezent de catre cercetatori si doctori. Definitia data de DSM-IV specifica faptul ca in cazul sindromului Asperger, pe langa

Extras din referat: OMS, 1993 : perceptia indivizilor asupra pozitiei lor in contextul sistemelor culturale si valorice in interiorul carora traiesc si in relatie cu propriile lor scopuri, standarde si preocupari Varsta : Copiii : dependenti de familie, scoala. Variabilele personale depind de gradul de dezvoltare psihoafectiva. Tineri : sfidarea unor norme salutogenetice, impulsivitate, imprudenta, dezirabilitate sociala Adulti : sedentarism, excese Varstnici : prudenta, conformism terapeutic excesiv. Sexul : Responsabilitati multiple, ignorare pericole, apel redus la medic : Prudenta, igiena de viata mai buna (acte fiziologice medicalizate ex. nasterea), apel crescut la medic, conformism terapeutic mai bun. Apartenenta etnica : Societati occidentale : educatie sanitara buna, implicare profesionala excesiva, abuzuri, sedentarism Societati orientale (asiatice) : conceptii filosofico-religioase cu dogme salutogenetice. Statut socioeconomic : scazut =>slaba educatie sanitara, promiscuitate. Factori socio-culturali : Religia : Elemente favorabile : recomanda comportamente salutogenetice specifice fundamentale (ex. post, meditatie, miscare) moduleaza favorabil echilibrul psihic al individului Elemente nefavorabile : fatalism precepte religioase ce impun conduite nesalutogenetice (ex. interzicerea tratamentelor chirurgicale, interzicerea metodelor de contraceptie) Factori individuali : trasaturi de personalitate. Factori profesionali Date din articole : Copilul : Copiii cu boli cronice au risc de 2x mai mare de a face tulb. psihice fata de cei sanatosi si de 3x mai mare daca au o a doua problema. Severitatea clinica a bolii nu este factor de prognostic pentru tulburarile psihice. Copii percep diferit fata de parintii lor boala : cei nascuti cu handicap isi accepta problemele mai usor si se adapteaza mai usor. Factori de risc (F. R) evitabili : Incertitudinea privind diagnosticul Comunicarea slaba parinti/copii Schimbari frecvente de domiciliu si/sau scoala Statut socio-economic Neintelegeri intre parinti Probleme psihologice ale parintilor Semnale de alarma privind distresul copiilor sunt : Problemele scolare sau sociale Respect de sine Neajutorare sau lipsa sperantei Negarea sau compliantei terapeutice Anxietate, depresie, refractaritate. Probleme de comportament/ mancare sau somn. Recomandarile pentru managementul acestor familii includ : suport practic pentru toate aspectele medicale, echipe multidisciplinare si auto-determinare. Pentru parinti : sa nu-si neglijeze copiii sanatosi, sa le atraga atentia copiilor asupra a ceea ce pot face, distragandu-le astfel atentia de la dizabilitati si sa dea atentie comunicarii familiale. Adolescentul : Adolescentii cu b. cronice au de obicei o experienta suficient de indelungata cu managementul bolii. Un aspect extrem de deranjant este consumul mare de timp pentru ingrijiri : ex. 1h/zi pt cei cu

Extras din referat: Ateroscleroza reprezinta astazi cea mai frecventa cauza de deces in lume si in special in tarile dezvoltate. Progresia leziunilor si complicatiile acestora conduc la modificari ischemice sau necroza, in raport cu sediul si severitatea afectarii fluxului sanguin. Cele mai frecvente manifestari ale aterosclerozei sunt: cardiopatia ischemica, ischemia si infarctul cerebral, sindroamele de ischemie periferica sau viscerala. Ateroscleroza nu reprezinta o simpla senescenta vasculara, ci este o boala cu evolutie progresiva. Ea este un proces multifactorial complex, in care sunt implicate diferite tipuri de celule din peretele vascular si din curentul sanguin. In evolutia bolii participa intr-o interactiune complexa: citochine, factori de crestere, diverse molecule active biologic. Morfologic leziunile pot fi incipiente, stabile, avansate si complicate. Clinic pot ramane asimptomatice sau pot deveni manifeste in evolutia lor. In ultimii ani, s-a demonstrat printr-o serie de studii experimentale la animale si la om, ca exista regresia placii de aterom care este posibila prin modificarea factorilor de risc aterogeni importanti (hipercolesterolemia, hipertensiunea arteriala, obezitatea, fumatul). Leziunile aterosclerotice se pot opri in evolutia lor, pot regresa, sau sa nu apara altele noi, iar clinic se reduce morbiditatea si mortalitatea prin bolile datorate aterosclerozei. Tipurile lezionale ale aterosclerozei (A. T. S.) sunt descrise in raport cu stadiul evolutiv. Clasic se descriu 3 tipuri: striurile lipidice, placa fibroasa si placa complicata. Recent (1995) The Committee on Vascular Lesion of the Council on Arteriosclerosis, AHA a recomandat o noua clasificare histologica a leziunilor de ateroscleroza (1, 2, 3, 4). In 1973 s-a nascut ipoteza raspunsului la leziune a aterogenezei. Lezarea endoteliului se poate manifesta printr-o serie de disfunctii endoteliale, care duc la formarea leziunii aterosclerotice. La aceasta contribuie unul sau mai multi factori de risc sau factori locali hemoreologici. Discontinuitatea barierei endoteliale faciliteaza intrarea monocitelor circulante si a lipidelor plasmatice in peretele arterial, cat si depunerea trombocitelor in locurile denudate. Celulele endoteliale lezate, monocitele si trombocitele agregate elibereaza factori mitogeni si substante vasoconstrictoare. Aceste substante active eliberate favorizeaza migrarea si proliferarea celulelor musculare netede, cresc acumularea mediata de receptori a lipidelor si cresc sinteza de tesut conjunctiv, rezultand ateromul. Placa de aterom se poate dezvolta in diferite moduri: crescand lent si progresiv sau prezentand complicatii acute. Fazele de crestere rapida sunt responsabile de manifestarile clinice grave ale A. T. S. Acestea sunt date, in general, de fisurarea sau ruptura placii. Acest accident apare in placa ateromatoasa tanara, bogata in lipide si macrofage si saraca in tesut fibros. Riscul major al rupturii placii este formarea de trombi cu consecinte

Extras din referat: Este volumul maxim de aer ce pote fi ventilat prin plamani in timpul unei respiratii de maxima amplitudine, respectiv dupa un inspir profund urmat de un expir fortat. Valoarea medie a CV normale este de 3500 3800 ml, cu variatii importante in functie de varsta, sex, efort, stari patologice, etc. Pentru a obtine valoarea reala a capacitatii vitale este necesara corectia BTPS, in functie de temperatura, presiune si saturatii cu vapori de apa. Cand CV nu poate fi determinata spirografic sau gazometric, se recurge la calculul teoretic al acesteia, in functie de talie, varsta si greutate. VEMS se obtine in timpul unui expir fortat maxim, dupa un inspir profund. Volumul de aer expirat in prima secunda reprezinta aproximativ 2800 3000 ml. Depinzand de capacitatea vitala, forta musculara si permebilitatea cailor repiratorii, VEMS ofera indicatii utile asupra functiei ventilatorii pulmonare. Raportul dintre VEMS si CV poarta numele de indice Tiffeneau, sau indice de permeabilitate bronsica, cu valoare subunitara de 0, 7 0, 8. Determinarea acestor volume si debite ventilatorii ofera indicatii valoroase asupra randamentului respirator si a eventualelor tulburari de ventilatie. Referitor la randamentul respirator, primenirea intregii cantitati de aer alveolar se realizeaza in conditii normale in aproximativ 1 min. In tulburarile ventilatorii de tip obstructiv (astm bronsic), scad CV si indicele Tiffeneau, in timp ce VR creste peste 35%. In tulburarile ventilatorii de tip restrictiv (fibroze pulmonare) scad atat CV, cat si VR. In afara disfunctiilor ventilatorii de tip obstructiv, restrictiv sau mixt, variatii ale volumelor si debitelor ventilatorii apar in functie de varsta, de starea de veghe somn, repaus activitate, temperatura, etc. Caracterizat prin reactivitatea crescuta a cailor aeriene inferioare la diferiti stimuli; episodic, cu obstructie reversibila; poate varia ca severitate de la usor, fara a limita activitatea pacientului, la sever si potential letal. Obstructia care persista timp de citeva zile sau saptamani este cunoscuta sub denumirea de status astmaticus. PATOGENIE Cauza subiacenta a hiperreactivitatii din astm este necunoscuta, dar se considera ca inflamatia cailor aeriene joaca un rol patogenic fundamental. Reactivitatea cailor aeriene poate varia in intesitate, iar fluctuatiile se coreleaza cu simptomatologia clinica. Factorii care amplifica reactivitatea arborelui bronsic sunt numerosi: alergeni, medicamente, factori de mediu, stimuli profesionali, infectiosi, legati de efort, emotionali. Printre cei mai frecvent incriminati se numara alergenii din aer, aspirina, agentii beta-blocanti adrenergici (de ex. propranolol, timolol), sulfitii din alimente, poluarea aerului (ozon, bioxid de azot) si infectiile respiratorii. Abordarea pacientului Anamneza. Simptome: wheezing, dispnee, tuse, febra, expectoratie, alte afectiuni alergice. Posibili factori precipitanti (alergeni, infectii etc.); crizele de astm apar

Extras din referat: Raportam experienta noastra clinica cu artroplastia de sold cu ceramica anatomica (AnCA anatomical ceramic hip arthroplasty) (fabricata de Cremascoli, Milano, Italia), (Fig. 1). Am realizat 694 de implanturi (inclusiv 87 de cazuri de operatii de revizie) intre noiembrie 1985 si octombrie 1993. Tija, avand forma anatomica, este facuta din aliaj CoCr turnat si are o suprafata cu madrepori pe laturile proximale anterioara, mediala si posterioara. Intreaga suprafata a tijei este acoperita prin pulverizarea plasmei cu ceramica. Gatul ascutit la varf poate fi ajustat cu un cap de 32 mm din alumina densa la trei adancimi de insertie diferite 4, 0, +4 mm modificand lungimea gatului. Manseta facuta din alumina densa, este conturata de un inel filetat din aliaj TiAl6Va4 inalt de 18 mm si este acoperita cu granule poroase de alumina (Poral) tridimensionale pe suprafata externa a calotei ramase. S-au folosit diferite tipuri de proteze AnCA, diferentele dintre ele sunt prezentate in tabelul 1. S-au distins trei factori principali in implanturile AnCA: materialul ceramic (Ostalox si Biolox), designul mansonului (cu sau fara gauri in calota) si acoperirea tijei (alumina sau hidroxiapatita). Ostalox este o marca inregistrata pentru ceramica aluminoasa IMEC (Caravaggio, Bergamo, Italia) care nu a atins standardul in 1979, 150 6474, in principal pentru lipsa controlului asupra marimii cristalelor, care s-a descoperit mai tarziu a fi de 7µm. Din cele 694 de implanturi, 27 (3, 9%) au necesitat revizuire. Rata de revizie a mansonului (tabelul 2). Rata reviziilor cupelor din Ostalox (AnCA tip I si II) a fost 9, 6% inclusiv un caz (nr. 4) de pierdere septica. Rata reviziilor a scazut la 0, 7% in cazul cupelor Biolox, utilizate din 1987. Printre tije, cele acoperite cu alumina (AnCA tip I, II si III) au avut o incidenta a reviziilor de 4, 3% (11 cazuri), care a scazut la 1% (3 cazuri) cu tije acoperite cu hidroxiapatita (utilizate din iulie 1990), inclusiv o pierdere septica acuta. Scopul acestui capitol nu este descrierea datelor clinice in detaliu; aceste date sunt utilizate doar pentru a ilustra utilizarea aluminei in artroplastia totala de sold. Ceramicile sunt amestecuri de oxizi metalici intr-o stare de energie joasa. Ulterior ele sunt stabilizate si pot fi considerate cel mai inert din punct de vedere chimic si biologic dintre toate materialele. Ceramicile pe baza de oxid de aluminiu (Al2O3 = alumina) au fost utilizate din 1970 ca material brut pentru fabricarea de componente ale protezelor de sold, cand experientele clinice in artroplastia totala de sold (THA = total hip arthroplasty) cu legare ceramica ceramica a fost inceputa de Boutin, apoi urmat de altii, chirurgi germani. Aproximativ doua milioane de capete ceramice au fost produse de cinci dintre cei mai importanti producatori: Cerasiv/Feldmuhle (Germania); Desmarquest (Franta); Kyocera (Japonia); Metoxit (Elvetia); si Morgan Matroc (Marea Britanie). Cerasiv/Feldmuhle pretinde ca

Extras din referat: Prin articulatie intelegem legatura dintre doua sau mai multe oase, prin intermediul unui aparat fibros si ligamentar. Dupa definitia data de Testut, articulatia este Mun ansamblu de parti moi si dure, prin care se unesc doua sau mai multe oase vecine. Studiul articulatiilor prezinta importanta atit pentru ana-tomisti, cit si pentru fiziologi si chirurgi; pentru fiziologii, da torita rolului mecanic important al articulatiilor, pentru chi rurgi, in rezolvarea interventiilor chirurgicale in afectiuni cu sediu articular. Anatomistii au facut o serie de clasificari ale articulatiilor, dintre care o vom cita numai pe aceea folosita in prezent. Bichat a efectuat o clasificare mai mult fiziologica a arti culatiilor, impartindu-le in articulatii mobile si imobile. Acestea au fost denumite de Galien diartroze, respectiv si nartroze. Alaturi de aceste doua clase mai intilnim si arti culatii cu mobilitate foarte redusa, pe care Winslow finaintea lui Bichat) le-a numit articulatii semimobile sau amfiartroze. 1. Articulatii fixe sau sinartroze, in care oasele nu pot executa nici o miscare sau fac miscari foarte reduse. Aceste tipuri de articulatii le intilnim la oasele cutiei cra niene si la articulatiile cutiei toracice. Legatura dintre oasele care alcatuiesc o sinartroza poate fi facuta prin tesut carti-laginos, tesut conjunctiv fibros sau chiar osos. Dupa felul tesutului care leaga oasele unei sinartroze, deosebim trei categorii: Sincondroza este o articulatie unde legatura oaselor se face prin tesut cartilaginos, a carui elasticitate ii confera un oarecare grad de mobilitate. Se pot cita lama perpendi culara a etmoidului cu vomerul, articulatia dintre prima coasta si stern etc. Sindesmoza se caracterizeaza prin faptul ca lega tura dintre oase se face prin tesut conjunctiv fibros. Exemple se gasesc la articulatiile sacro-iliace, intre epifizele distale ale tibiei si fibulei. Un tip deosebit de sindesmoze il constituie suturile dintre oasele cutiei craniene, unde legatura se face printr-un tesut conjunctiv fibros. Sinostoza este o articulatie fixa, in care oasele sint legate prin tesut osos. Ea deriva dintr-o sincondroza sau sindesmoza, la care tesutul de legatura s-a osificat. Sinostoza craniana apare la o virsta inaintata, cind tesutul de legatura dintre oasele cutiei craniene se osifica. 2. Amfiartrozele sint articulatii cu miscari ceva mai ample, deci semimobile. Ele se gasesc in organism la coloana vertebrala, unde legatura dintre corpul vertebrelor se face printr-un disc fibrocartilaginos. Discul are forma corpurilor vertebrale si prezinta la periferie o serie de lame concentrice din tesut fibrocartilaginos, iar in centru o substanta gelati noasa numita nucleu pulpos. Structura functionala a acestor discuri asigura imbinarea calitatilor de elasticitate si rezis tenta, necesare mobilitatii coloanei vertebrale. Astfel, tesutul colagen din lamelele periferice ale discului este orientat in mod diferit de la lamela la lamela

Extras din referat: La formarea articulatiei cotului participa trei oase: humerusul, ulna si radiusul. Pentru acest motiv, teoretic la acest nivel se descriu trei articulatii: humeroulnara, humeroradiala si radioulnara proximala. Daca luam in consideratie faptul ca pentru toate acestea exista o singura capsula si o singura sinoviala, atunci ne apare indreptatita parerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singura articulatie. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise insa doua articulatii diferite, una in raport cu miscarile de pronatie-supinatie, si alta in raport cu miscarile de flexiune-extensiune. Articulatia radioulnara proximala (articualatio radioulnaris proximalis) este o trohoida, in raport cu miscarile de rotatie (pronatie-supinatie); pe cand celelalte doua, humeroulnara (articulatio humero-radialis) o trochleartroza si humero radiala a (articulatio humerororadialis) o elipsoida, care sunt in raport cu rmiscarile de flexiune-extensiune ale antebratului pe brat. Deoarece considerentele fiziologice (functionalitatea) au prevalat asupra celor anatomice, s-a convenit de catre majoritatea autorilor, ca in articulatia cotului sa se recunoasca de fapt doua articulatii: 1) articulatia humerusului cu oasele antebratului (humero-antebrahiala); 2) articulatia dintre extremitatile proximale ale radiusului si ulnei (radioulnara proximala). Dupa cum vedem, pentru miscarea de flexiune-extensiune articulatia humeroulnara este hotaratoare. Articulatia humeroradiala (elipsoidala) este astfel conformata incat urmeaza miscarile articulatiei humeroulnare. Suprafetele articulare. Sunt reprezentate de partea humerusului prin fata articulara a epifizei distale, iar de partea oaselor antebratului prin fetele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei si radiusului. Suprafata humerala este compusa din: trohlee, capitulul humerusului si santul intermediar. Epifiza proximala a ulnei prezinta incizura trohleara, iar epifiza proximala a radiusului, foseta capului radial. Toate aceste suprafete articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin avand o grosime de 1, 5 mm. Corespunderea suprafetelor articulare se face astfel: incizura trohleara raspunde trohleei humerale, foseta capului radial corespunde capitulului humeral, iar santului intermediar ii corespunde marginea fosetei capului radial. Capsula articulara este constituita din doua straturi unul extern fibros si altul intern sinovial. Membrana fibroasa prezinta o insertie humerala si alta antebrahiala; insertia humerala se face de-a lungul unei linii ce trece inainte, deasupra fosei coronoide si a celei radiale; inapoi la periferia fosei olecraniene. Lateral si medial ea coboara pe partea inferioara a epicondilului lateral si a celui medial. Cei doi epicondili raman astfel liberi pentru insertii musculare. Insertia antebrahiala se face dupa cum urmeaza: pe radius, imprejurul colului, la 5-6 mm sub capul radial, iar pe ulna, pe ambele margini ale incizurii trohleare, pe incizura radiala, pe olecran

Extras din referat: Arsura este o boala chirurgicala a intregului organism, determinata de amploarea suprafetei, profunzimii si modul de evolutie a leziunii locale. Boala are o desfasurare dinamica, stadiala, , intrunind sindroame majore ca : deshidratare, hipoxie, anemie, dismetabolism, toxemie, infectie, denutritie si prabusire imunitara. arsuri prin caldura sau termice (lichide fierbinti, gaze sau vapori supraincalziti, corpuri solide incandescente, flacara, radiatie termica) ; Atunci cand se apreciaza gravitatea unei arsuri, se tine seama de doi parametri : intinderea in suprafata si gradul de profunzime a acesteia. Din punctul de vedere al profunzimii, arsurile se clasifica in patru grade avand semne caracteristice: Gradul I eritem: edem, hipertermie, usturime; Gradul II flictena alba cu continut serocitrin, limpede, transparent, eritem accentuat, edem; Gradul III flictena rosie cu continut sanguinolent tulbure; Gradul IV escara dermica totala, cu epiderm si derm distruse in totalitate, carbonizand musculatura si chiar vasele. Culoarea escarei variaza de la alb la negru, in raport cu gradul de temperatura; Clasificarea arsurilor in functie de intinderea lor in suprafata Pentru a putea face calculul suprafetei arse, exista tabele de balcul, in care se specifica pentru fiecare segment de corp procentul acestuiafata de suprafata totala a corpului. Cunoscand ca suprafata unei palme reprezinta cca. 1 % pot fi calculate din ochi proportiile leziunii. Astfel, se pot calcula: capul si gatul insumeaza cca. 9%; fiecare membru toracic (superior) cca. 9 %; fiecare membru pelvin (inferior) cca. 18 %; trunchiul anterior cca. 18 %; trunchiul posterior cca. 18 %; zona pelviana cca 1%; Se considera ca orice arsura de gradul II sau III care depasesc 15 % din suprafata corpului adultului si 5 % din cea a copilului trebuie sa beneficieze de o asistenta medicala imediata si completa, pentru a preintampina constituirea socului.

Extras din referat: Metodele de determinare a indicilor privind calitatea laptelui si a produselor lactate. Indicii privind calitatea laptelui dupa STAS. Produsele alimentare se pot altera, infecta si impurifica in timpul prepararii, transportului si pastrarii, de aceea expertiza lor sanitara e absolut necesara. Sub influenta microorganismelor, fermentilor, oxigenului din aer si a luminii, substantele organice, care intra in componenta produselor alimentare, se modifica astfel produsele alimentare alterandu-se. Temperatura si umiditatea inalta a aerului de asemenea contribuie la alterarea produselor alimentare, in rezultatul careia se inrautateste calitatea alimentelor, se formeaza substante toxice care provoaca dereglarea functiei tubului digestiv, destructia vitaminelor. Sub actiunea bacteriilor proteinele se descompun. Compusii chimici care se formeaza in acest caz depind de biocenoza, conditiile de temperatura, compozitia chimica initiala a produselor, durata aflarii in alteratie. Printre compusii chimici de putrefactie se afla indolul, scatolul, fenolul, crezolul, mercaptanii, aminele toxice etc., toate acestea inrautatesc organoleptica produselor alimentare. Glucidele sub actiunea oxigenului din aer si a microorganismelor, fermenteaza, formind compusi organici de distructie. Lipidele se descompun sub actiunea oxigenului si a microorganismelor, in rezultatul careia se rincezesc, din cauza formarii aldehidelor, cetonelor, oxiacizilor grasi inferiori si volatili. Aprecierea igienica a calitatii produselor alimentare include urmatoarele masuri: Cunostinta cu certificatele produselor alimentare, in care sint expuse data fabricarii, calitatea si termenii de realizare; Inspectia vizuala a lotului de produse, determinarea starii ambalajului; Controlul selectiv al produselor din acest lot; In caz de indoieli cu privire la calitatea alimentelor-luarea probelor si expedierea lor in laboratorul C. S. E. pentru analiza Calitatea produselor alimentare se apreciaza in modul urmator: Produsele valabile fara restrictiisint calitative, cu proprietati organoleptice bune, inofensive pentru sanatate, corespund tuturor conditiilor tehnice. Produsele alimentare valabile, de o calitate scazuta nu corespund intocmai standardului de stat sau au unele deficiente, care nu inrautatesc considerabil proprietatile organoleptice si nu perecliteaza sanatatea consumatorului. Produsele conventional valabile au anumite dezavantaje, care le fac inutilizabile fara o prelucrare prealabila speciala. Produsele alimentare de proasta calitate au neajunsuri care le fac inadmisibile pentru alimentatie. Produsele alimentare falsificate. Surogatele sint produse alimentare care le inlocuiesc pe cele naturale. 2. Metodele de recoltare a probelor de produse alimentare pentru analizele de laborator. Reprezentantul Centrului de Medicina Preventiva poate lua probe de la consumator (prezentind legitimatia si lamurind scopul), adica prin metoda de sechestrare

Extras din referat: Apoptoza ca termen provine de la grecescul apoptosis, ce in traducere inseamna caderea frunzelor. Procesul sta la temelia unor fenomene de a parasi viata, cind celula si-a realizat functia. Celula se descompune foarte fin si in etape in componentele sale moleculare, care ulterior vor fi utilizate de alte celule ale organismului. Apoptoza nu numai ca participa in anumite etape ale dezvoltarii organismului individual, dar si elimina celulele infectate de virusi, de altfel si celulele ce devin focarul produselor toxice. Modelul mortii celulelor - pe calea apoptozica sau a necrotica - e dependenta si de concentratiile intracelulare de NAD+ si ATP. Micsorarea nivelului de NAD+ si ATP induce necroza celulara (F. Oliver si al., 1999, P. Nicotera si al., 1997). Intr-un organism sanatos moartea programata celulara (MPC) este un mecanism de mentinerea homeostaziei. Atat hipofunctia, at si hiperfunctia apoptozei are in consecinta dereglari de homeostazie. Se considera actualmente, ca MPC este o etapa naturala de activitate a celulelor animale. Apoptoza este un proces multifazic. Prima faza consta in primirea semnalului, aparitia unei informatii, transmisa in celula din exteriorul ei sau generata in compartimentele ei. Semnalul este fixat de receptor si supus analizei. Apoi semnalul este consecutiv transmis de mesagerii, de diferit rang, pana la nucleu, unde si are loc includerea programei sinuciderii celulare prin activarea genelor letale sau represia celor antiletale. Realizarea MPC in sistemele nucleare, confirma ca prezenta nucleului nu este un component obligatoriu pentru efectuarea acestui proces. Referitor la celulele animale si ale omului, apoptoza in majoritatea cazurilor este dependenta de activatia proteolitica a cascadei de caspaze - o familie de proteaze cisteinice, evolutiv conservative, care specific scindeaza proteinele dupa resturile de acid aspartic. In corespundere cu omologia structurala caspazele se deriva in subfamilii: a) caspazele 1 (1, 4, 5), b) caspazele 2 (2 si c) caspazele 3 (3, 6-10) (V. Kidd, 1999). E stabilit, ca apoptoza poate parcurge si fara aceste enzime: superproducerea proteinelor- promotori ai apoptozei Bax si Bak induc MPC in prezenta inhibitorilor caspazelor. In rezultatul actiunii caspazelor are loc: ?activarea procaspazelor, cu formarea caspazelor; ?scindarea proteinelor antiapoptozice din familia Bcl-2. 3. In unele cazuri MPC se realizeaza ca rezultat al efectului combinat al 2 cai cu par- ticiparea receptorilor membranei plasmatice si a citocromului C mitocondrial. Leza- rea DNA duce la acumularea in celule a proteinelor genei p53, care stopeaza inmultirea celule- celulelor si (sau) induce apoptoza. In mai mult de 50% cazuri in celulele cancerige- ne gena p53 este inactiva - este dereglata reglarea homeostazei celulare de p53. Aceasta proteina, p53, este

Extras din referat: Imagistica medicala a prezentat un real progres odata cu introducerea RMN-ului ca tehnica imagistica de diagnostic. Neinvazivitatea si calitatea mare a imaginii sunt doua din principalele caracteristice ale acestei tehnici. Lucrarea de fata prezinta succint pentru inceput principalele cunostinte fizice si tehnice ce stau la baza obtinerii imaginii RMN. Apoi sunt redate principalele aplicatii ale RMN-ului in medicina, particularizand pentru domeniul neurologiei si al cardiologiei. Scleroza multipla, boala neurologica demielinizanta, este un exemplu relevator de aplicatie a RMN-ului in studiul sistemului nervos central. In ceea ce priveste cordul, aplicarea RMN-ului a fost limitata de imposibilitatea inghetarii imaginii obtinute prin RMN. Sincronizarea cu ECK-ul a facut posibil studiul RMN al cordului, in aceasta lucrare fiind prezentat aportul RMN-ului in valvulopatiile colagenozice. Metoda imagistica bazata pe fenomenul fizic al rezonantei magnetice nucleare se inscrie printre procedurile de investigare relativ recent introduse in practica medicala. In esenta, o imagine obtinuta pe aceasta cale traduce in semnale optice intensitatea semnalelor de radiofrecventa (RF) emise in anumite conditii de nucleii atomici ce apartin structurilor anatomice examinate. In principiu, metoda exploateaza proprietatea anumitor nuclei atomici, in mod particular a celor de hidrogen (respectiv protonilor) de a fi animati de o miscare de rotatie in jurul propriului ax, adica de a poseda un moment cinetic propriu, spinul nuclear. Asa cum am mai aratat, rotatia unei particule incarcate electric, cum este protonul, determina si aparitia unui camp magnetic propriu, orientat in sens contrar campului electric; aceasta transforma fiecare nucleu intr-un veritabil dipol magnetic, un magnet microscopic (fig. 1). In conditii obisnuite, orientarea micromagnetilor reprezentati de nucleii ce apartin structurilor anatomice este intamplatoare (fig. 2, a); campurile magnetice individuale se neutralizeaza reciproc, astfel ca manifestarile lor nu sint decelabile. Etapele obtinerii imaginii prin rezonanta magnetica (IRM) Obtinerea imaginii prin utilizarea fenomenului de rezonanta magnetica este un proces deosebit de complex, care cuprinde cateva momente sau trepte distincte. Fig. 1. Miscarea de spin a protonului (a) determina, de o maniera comparabila cu cazul magnetismului terestru (b) a. Specimenul examinat, adica corpul uman, este supus unui camp magnetic exterior foarte puternic, care ramane constant in tot intervalul investigatiei si care produce alinierea in aceeasi directie a dipolilor magnetici nucleari (fig. 2, b). b. Specimenului i se aplica apoi un camp magnetic oscilant din zona de radiofrecventa a spectrului electromagnetic, adica a unei unde de radiofrecventa (RF), ceea ce determina rezonanta nucleilor. Rezonanta este fenomenul de oscilatie a unui sistem fizic, determinat de energia primita din exterior, de la un alt sistem, cu care se

Extras din referat: Sindromul abdominal acut determinat de inflamatia septica sau aseptica a apndicelui. Plecand de la congestie si edem, procesul acut apndicular poate ajunge la gangrena, cu perforatie si peritonita localizata sau difuza. Leziunile morfologice macroscopice ale apendicitei acute sunt in raport cu stadiul evolutiv al procesului infectios local si ele se reflecta in general in tabloul clinic al bolnavului. 1. Apendicita acuta catarala: apendicele este usor marit de volum, edematiat in totalitate sau segmentat, congestiv, iar mezoul sau usor infiltrat. 2. Apendicita flegmonoasa: apendicele hipertrofic, edematiat, seroasa ingrosata, pe suprafata sa sunt depuneri de fibrina. In cazul prezentei unei perforatii, continutul apendicular se scurge prin ea la cavitatea peritoneala. 3. Apendicita gangrenoasa: apendicele este cianotic sau de culoare bruna, uneori detasat. Gangrena este consecutiva fie procesului distructiv infectios, fie trombozei arterei apendiculare. Apendicita acuta se instaleaza de obicei brutal in plina sanatate aparenta, cu dureri la nivelul fosei iliace drepte, care iradiaza in epigastru si regiunea ombilicala. Durerile se pot generaliza in tot abdomenul, pentru ca in rastimp de cateva ore sa se localizeze predominant in fosa iliaca dreapta. Durerea este insotita de greturi si varsaturi, constipatie, foarte rar diaree. Aceasta triada simptomatica, durere in fosa iliaca dreapta, greturi si constipatie, este caracteristica pentru debutul apendicitei acute. Temperatura depaseste rar 380C, leucograma repetata arata cresterea treptata a leucocitozei, care poate ajunge la 10000-12000 cu importanta neutrofilie. Studiul radiologic al tubului digestiv in apendicita acuta nu este indicat. Viteza de sedimentare nu este semnificativa. Tulburarile urinare nu sunt prezente decat la localizarile juxtavezicale ale apendicelui. In aceste cazuri sunt citate disurii polakiurii si chiar hematurii microscopice. In raport cu varsta distingem: 1. Apendicita la sugar si la copilul mic, la care fenomenele generale predomina asupra celor locale. La sugar convulsiile sunt frecvente in tabloul clinic. Ele se instaleaza ca urmare a febrei foarte mari sau a starii toxemice. 2. Apendicita la batrani; datorita reactivitatii lor foarte scazute, batranbii fac forme grave anatomo-patologice cu semne subiective si obiective minime. Curba ascendenta a leucocitozei are importanta valoare diagnostica. 3. Apenedicita acuta la femei insarcinate se poate confunda cu sindromul toxemic de disgravidie. Triada simptomatica la exmenul obiectiv, leucocitoza si o anamneza corecta ne ajuta in stabilirea diagnosticului. Complicatii postoperatorii: hemoragia secundara prin scaparea unui vas din ligatura. Semnele de hemoragie interna sau exteriorizata impun interventia chirurgicala pentru hemostaza. Supuratia plagii: semanifesta din a 2-a, a 3-a zi postoperator prin durere, edem, roseta locala, febra, leucocitoza. Peritonita celei de-a 6-a zi

Extras din referat: Rinichii sunt asezati in cavitatea abdominala, de o parte si de alta a coloanei vertebrale, in regiunea lombara. Rinichiului i se descriu doua fete - anterioara si posterioara, doua margini una laterala convexa si una mediala concava, care prezinta hilul renal, si doi poli superior si inferior. Prin hilul renal intra artera renala si nervii renali, iesind vena renala, caile urinare si vase limfatice. Capsula renala se prezinta sub forma unui invelis fibro-elastic, care acopera toata suprafata rinichiului si care adera la parenchimul subdiacent. Capsula renala este invelita la toate speciile, de o capsula adipoasa, mai abundenta la nivelul hilului. Parenchimul renal este alcatuit dintr-o zona centrala, numita medulara, si o zona periferica, numita corticala, diferite ca aspect si structura microscopicaputernic intrepatrunsa la nivelul unei linii de jonctiune cortico-medulara. Medulara prezinta, pe sectiune, niste formatiuni de aspect triunghiular, numite piramidele lui Malpighi. In numar de 6 pana la 18, ele sunt orientate cu baza spre periferie, catre corticala. Varfurile acestor piramide sunt rotunjite si poarta numele de papile renale. Corticala sau cortexul contine atat corpusculul renal, cat si tubii colectori. Nefronul reprezinta unitatea anatomica si functionala a rinichiului. In alcatuirea unui nefron intra doua parti: corpusculul renal si un sistem tubular. Corpusculul renal e format din capsula Bowman si glomerulul renal. Capsula Bowman reprezinta portiunea initiala a nefronului. Ea este situata in corticala si are forma unei cupe cu peretii dubli. In adancimea cupei se afla glomerulul renal care este un ghem format din circa 50 de capilare, la care soseste o arteriola aferenta si de la care pleaca o arteriola eferenta. In continuarea capsulei se afla tubul contort proximal, care este un tub incolacit, situat in corticala. El se continua cu ansa Henle, formata dintr-un brat descendent care trece in medulara, de unde pleaca un brat ascendent ce se reintoarce in corticala. Bratul descendent are calibrul mai mic decat cel ascendent care, ajuns in corticala, se continua cu tubul contort distal, acesta are o portiune rectilinie si una contorta. Limita dintre cele doua portiuni este marcata de prezenta unei structuri de tip particular numita macula densa, care face parte din complexul juxta-glomerular. Complexul juxtaglomerular. Portiunea initiala a tubului distal, imediat dupa capatul segmentului ingrosat al portiunii ascendente a ansei Henle, trece in unghiul dintre arteriolele aferenta si eferenta, invecinandu-se cu cele doua arteriole. Mai mult, celulele epiteliale ale tubilor care vin in contact cu arteriolele sunt mult mai dense decat celelalte celule tubulare si sunt denumite macula densa. Celulele maculei densa secreta anumite substante in arteriole. Celulele musculare netede din peretele arteriolei aferente si eferente sunt mai dilatate si, unde vin in contact cu macula densa, contin granule. Aceste celule

Extras din referat: Aparatul locomotor este alcatuit din sistemele care participa, pe de o parte, la sustinerea corpului, iar pe de alta parte la locomotie sau la deplasarea diferitelor segmente ale acestuia. In alcatuirea aparatului locomotor intra oasele si articulatiile care formeaza sistemul osteoarticular, cu rol pasiv in miscare, si sistemul muscular, format din muschi reprezentand organe active ale miscarii. Cuprinde oase, organe dure si rezistente datorita compozitiei chimice, cat si arhitecturii sistemului osos. Exista si oase, cum ar fi rotula, care se gasesc in grosimea unui tendon (tendonul cvadricepsului femural). Aceste oase se numesc sesamoide. Exista, de asemenea, si oase alungite, cum ar fi coastele si clavicula, la care predomina lungimea, dar care nu prezinta diafiza si epifize, asa cum au oasele lungi. Oasele prezinta suprafeje articulare cu cele vecine, acoperite de un cartilaj articu lar hialin; de asemenea, prezinta apofize si tuberozita|i pe care se prind muschii, cauzate de tracfiunea acestora asupra oaselor, santuri §i fosete determinate de presiuni exercitate asupra osului. Prin arhitectura sa, osul este adaptat functiei de a rezista la presiune si tractiune, supunandu-se principiului cu material putin, maximum de rezistenta. La nivelul corpului oaselor lungi (diafiza) se remarca, in centru, canalul central, care adaposteste maduva osoasa, rosie la fat (formeaza hematii), galbena la adult (depozit de grasimi), cenusie la batrani (fara functie). In jurul canalului central se afla o zona de tesut osos compact, care are in structura sa sisteme hawersiene (osteoane), unitati morfo-functionale ale tesutului osos. In central osteonului se afla canalul Hawers (vizibil la microscop), care contine tesut conjunctiv si vase de sange. In jurul canalului Hawers sunt dispuse 5 - 30 lamele osoase concentrice, intre care se afla cavitati numite osteoplaste, in interiorul carora sunt adapostite osteocitele. In afara tesutului osos compact se dispune periostul, o membrana conjunctivo-vasculara cu rol in cresterea osului in grosime si in refacerea tesutului osos la nivelul fracturilor. Periostul este alcatuit din fibre conjunctive si este bogat vascularizat si inervat. La exterior prezinta o patura fibroasa, iar la interior o patura osteogenica, cu rol in formarea tesutului osos. La locul de unire a diafizei cu epifiza, oasele tinere prezinta cartilajul de crestere, responsabil de cresterea in lungime a oaselor, care inceteaza in jurul varstei de 20 de ani. Epifizele au in structura lor tesut spongios in interior si tesut compact la periferie. Tesutul spongios este format din lamele osoase care se intretaie si delimiteaza spatii numite areole, pline cu maduva rosie. Areolele sunt echivalentul canalului central din diafiza oaselor lungi. Oasele scurte au la interior tesut spongios, cu areole, iar la exterior tesut compact. Oasele late au in interior tesut spongios, numit diploe, iar la exterior o patura de tesut compact. Dupa cum am

Extras din referat: Aparatul genital mascul are in componenta sa organe esentiale sau gonadele, reprezentate de testicule, cai spermatice intratesticulcare: tubii drepti, reteaua testiculara, canalele eferente, cai sperrmatice extratesticulare: conuri eferente, epididim, canal deferent, canal ejaculator si uretra; glande annexe: glandele seminale, prostata si glandele bulbo-uretrale; organul copulator. Aparatul genital mascul produce, transportsporta spermatozoizii si sperma, pe care le depune in tractusul genital femel. Reprezentand gonada masculina, testiculul este un organ hormono-dependent, mixt (exo- si endocrin), producand atat spermatozoizi, cat si hormoni sexuali. Functia spermatogenetica este modulata de hormonul foliculo-stimuant adenohipofizar, in timp ce functia endocrina este controlata de hormonul luteinizant hipofizar sau hormonul stimulator al celulelor interstitiale. Testiculul este format dintr-un parenchim tubular si din tesut conjunctiv, care intra in alcatuirea albugineei si stromei. Albugineea apare ca o capsula fibroasa, foarte rezistenta, dublata pe fata externa de portiunea viscerala a peritoneului tecii vaginale. Albugineea mentine parenchimul sub presiune, facilitand eliberarea spermatozoizilor. Albugineea este formata, in cea mai mare parte, din fibre de colagen si putine fibre elastice. La bovine, suine si ovine, albugineea cuprinde si celule musculare. Albugineea cuprinde si un strat vascular, ocupat de ramificatiila arterei si venei testiculare mari La cabaline si suine, stratul vascular este situat profund, in timp ce la canide si ovine, stratul vascular este situat superficial. De pe fata profunda, albugineea detaseaza o serie de septe conjunctive, care converg spre mediastinul testicular si impart parenchimul in 250 300lobuli sau loji testiculare, cu aspect piramidal. Lobulii testiculari au baza orientata spre periferie si varful spre mediastin. Cuprind 2 - 5 tubi seminiferi si endocrinocitele interstitiale. Septele testiculare sunt formate din fibre de colagen, vase si nervi. Ele se continua cu tesut conjunctiv intralobular, ce cuprinde multe fibre reticulare. La canude si sude, septele sunt groase, intimp ce la rimegatoare si felide apar subtiri, adesea incomplete. Tubii seminiferi prezinta doua potiuni: o portiune flexuoasa, lunga, sj oportiune dreapta foarte scurcomuna pentru mai multi tubi seminiferi dintr-un lobul. Portiunea dreapta deschide in reteaua testiculars, situata in mediastin. Din reteaua testiculara se desprind canalele eferente, ce parasesc testiculul, continuand cu conurile eferente, ce se deschid in canalul epididimar. Spatial dintre caile spermatice intratesticulare este ocupat de un tesut conjunctiv vascularizat, ce cuprinde endocrinocite interstitiale, care structureaza glanda interstitiala. Structura tubului seminifer cuprinde o membrana limitanta si un epiteliu spermatogenetic seminal. Membrana limitanta este alcatuita din: o membrana bazala, fina, usor elastica, avand o putemica reactie

Extras din referat: Inima este organul central al aparatului cardiovascular. Este situata in mediastin si are forma unei piramide triunghiulare sau a unui con turtit, culcat pe diafragma. Axul inimii este oblic dirijat in jos, la stanga si inainte, astfel ca 1/3 din inima este situate la dreapta si 2/3 la stanga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250-300g, iar volumul este asemanator pumnului drept. Prezinta o fata convexa, sternocostala, si o fata plana, diafragmatica. Cele doua fete se unesc printr-o margine mai ascutita, marginea dreapta. Marginea stanga, rotunjita, se prezinta ca o adevarata fata, fata pulmonara. Varful inimii, orientat in jos sis pre stanga, este situat in spatial 5 intercostal stang, unde acest spatiu este intersectat de linia medioclaviculara stanga. Baza inimii priveste inapoi si la dreapta; de la nivelul ei pleaca arterele mari ale inimii (aorta si trunchiul pulmonar) si sosesc venele mari (cele 2 vene cave si cele 4 vene pulmonare). La baza inimii se afla atriile, iar spre varf ventriculii. Pe fata sternocostala, intre cele 2 ventricule se afla santul interventricular posterior. Intre atrii si ventricule se gasesc santurile coronar stang si, respectiv, drept. In aceste 4 santuri se gasesc arterele si venele inimii. Atriile au forma aproximativ cubica, capacitate mai mica decat a ventriculilor, peretii mai subtiri si prezinta cate o prelungire, numite urechiuse. La nivelul atriului drept se gasesc 5 orificii: orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave inferioare, prevazut cu valvula Eustachio, orificiul sinusului coronar, prevazut cu valvula Thebesius, orificiul urechiusei drepte si orificiul atrioventricular drept, prevazut cu valvula tricupsida; aceasta din urma proemina ca o palnie in ventricul. La nivelul atriului drept se disting 2 portiuni: una, intre cele 2 vene cave, numita portiunea sinusala (care la inceputul dezvoltarii este o camera distincta de atrii, dar foarte timpuriu este incorporate in atriul drept); cea de-a 2 portiune este atriul drept propriu-zis, care prezinta o musculature speciala (muschii pectinati). Intre portiunea sinusala si atriul propriu-zis se afla creasta terminala de la care pornesc muschii pectinati. La nivelul atriului stang sunt 4 orificii de deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al urechiusei stangi si orificiul atrioventricular prevazut cu valvula bicuspida. Cele 2 atrii sunt separate prin septul interatrial. La nivelul acestuia, in viata intrauterina exista orificiul Botallo, prin care cele 2 atrii comunica intre ele. Dupa nastere, acest orificiu se inchide prin aspiratia fosei ovale, inconjurata de un relief muscular numit limbul fosei ovale (Vieussens). Daca orificiul Botallo persista dupa nastere, apare maladia albastra, datorita amestecarii sangelui arterial cu cel venos. Indivizii au tegumentele albastrui, datorita neoxigenarii sangelui arterial. Ventriculele au o forma piramidala triunghiulara, cu baza lor aderand de peretii tricular. Peretii lor nu sunt

Extras din referat: Pe langa echipamentul uzual enumerat mai sus la unitul dentar mai pot fi adaptate si alte aparate, in functie de necesitate, cum ar fi: bisturiul electric laserul detartrorul cu ultrasunete aeropulsorul ansamblul format din piesa de mana cu reductor de viteza aparatul de fotografiat camerele video Lampa pentru fotopolimerizare Lampa este folsita pentru polimerizarea tuturor tipurilor de materiale fotopolimerizabile, atat in laborator cat si in cabinet. Este destinata polimerizarii intraorale a materialelor, cimenturilor, adezivilor si bazelor fotopolimerizabile. Mai mult decat atat ea poate fi utilizata pentru polimerizarea extraorala a unor piese ce necesita reparare. Lampa pentru fotopolimrizare este o lampa cu halogen care emite o lumina cu =400-500 nm. Partile componente ale lampii sunt: Unitate de control; Pistol; Fibra optica; Suport; Filtru protector; Sigurante fuzibile; Manual de utilizare. Design-ul ergonomic permite dirijarea precisa a luminii, canulele putand fi orientate cu 360 pentru a avea acces in zonele proximale. Prezenta filtrului si a conductorului de fibra optica asigura o polimerizare omogena. Un semnal sonor calibrat electronic indica perioadele de functionare. Lampa poate cauza leziuni ale retinei daca se priveste frecvent fluxul luminos. De aceea se recomanda: nu expuneti vederea persoanelor cu sensibilitate crescuta la lumina; nu priviti direct in spotul luminos ce iese din fibra optica sau este reflectat de suprafata dintilor; pentru a evita disconfortul ochilor trebuie utilizati ochelari de protectie sau filtre ce vor bloca razele nocive. Bisturiul electric Asigura realizarea delicata a inciziilor cauterizarea partilor moi, etalarea sulcusului gingival fara sangerare. Partea activa are forme variate, avand deci utilizari multiple. Laserul Laserul este un fascicul foarte puternic de lumina, adica de fotoni (un foton= o cuanta de lumina), produs in interiorul unui cristal de rubin (in prezent si in interiorul altor substante solide, lichide sau gazoase) asupra caruia se aplica impulsuri luminoase date de o lampa de xenon (blitul fotografiilor). In comparatie cu un fascicul de lumina din soare, laserul este de 1 mil. de ori mai puternic avand calitatea de a concentra o cantitate foarte mare de energie intr-un punct precis de proiectie. Prin repetarea fasciculului laser la intervale foarte scurte (5 milisec) se obtine un bombardament de lumina care poate fi intretinut in intervalul de timp dorit. Datorita capacitatii lui de a concentra o cantitate foarte mare de energie intr-un anumit punct, laserul devine un instrument folosit tot mai larg in biologie si medicina. Utilizarea lui porneste de la observatia ca un fascicul laser proiectat pe un tesut produce efecte termice a caror intensitate depinde de intensitatea fasciculului luminos si de durata actiunii lui. Aceste efecte merg de la fenomenele de coagulare a proteinelor pana la

Extras din referat: Antraxul este o boala infectioasa cu caracter septicemic in marea majoritate a cazurilor. Afecteaza mai multe specii de animale domestice si salbatice si este transmisibila si la om. Clinic se caracterizeaza prin tulburari grave respiratorii, circulatorii, digestive si uneori prin hematurie iar anatomo-patologic, prin tumefierea splinei, ramolismentul pulpei splenice si infiltratia sero-hemoragica a testului conjunctiv subcutanat sau subseros. Antraxul a fost cunoscut inca din antichitati ca o boala care produce epizootii pustiitoare printre animale, transmitandu-se si la om. Este originar probabil, din sudul Asiei. In Europa, antraxul a capatat o raspandire mare prin sec. XVI, impunandu-se luarea de masuri care au fost elaborate prima oara la Venetia (1596) si constau in linii mari, din carantina si izolarea animalelor bolnave. Descrieri exacte ale bolii au fost facute in sec. XVIII in Rusia si Franta. In 1792, Gamaleia a semnalat transmiterea bolii prin insectele hematofage. Etiologia bacteriana a bolii a fost intrevazuta de Devaine (Franta 1860), Pollender (Germania 1855), Brauell (Rusia 1857), Delafond (1860), dar abia in 1876, R. Koch si L. Pasteurin in acelasi timp si independent unul de altul, au izolat bacilul antraxului si au reprodus boala experimental cu ajutorul culturilor. R. Koch, a pus in evidenta proprietatea bacilului de a sporula in mediul exterior iar L. Pasteur si Jouber studiaza circulatia sporilor in sol. In 1881, Pasteur impreuna cu Chamberland si Roux, prepara primul vaccin anticarbunos, facand celebra demonstratie de la Pouilly de Fort. In tara noastra, primele documente scrise despre antrax, dateaza din 1808 si cuprind masuri sanitare veterinare aplicate in judetul Ilfov. Dupa aceasta data au aparut diverse semnalari si descrieri ale bolii. In 1902, Motas face un studiu al bolilor infectioase pentru perioada 1889-1900, in care ne arata ca antraxul exista in majoritatea judetelor. Cercetari privind antraxul au facut in tara noastra Ciuca, Combiescu, Cernmianu si altii. Cele mai importante cercetari in aceasta boala, au fost facute insa de N. Stamatin, dintre care, mentionam crearea tykoubuu 1190 R (1931-1938), tulpina sporogena, edmatogena, acapsulegena si apatogena, din care, Isopescu pune la punct prepararea unui vaccin anticarbunos, cel mai bun vaccin anti-bacterian care se foloseste in tara noastra. Independent de N. Stamatin si cam in acelasi timp, Stenne (1937-1939) obtine variante asemanatoare de bacili carbunosi (acapsulogene, sporogene, edmatogene) care au fost folosite pentru prepararea vaccinului anticarbunos utilizat in Africa de Sud. Raspandire Geografica Antraxul este raspandit in aproape toate tarile lumii dar frecventa este variabila si dependenta in special de clima. Raspandirea bolii este mai mica in tarile cu clima rece din cauza conditiilor nefavorabile pentru sporulare, acest proces fiind slab la 20 si incetand complet sub 14. In zonele cu clima temperata sau calda

Extras din referat: *antibioticele, chimioterapicele si sulfamidele sunt medicamente antimicrobiene. microbii pot fi omorati prin diferite mijloace: agenti neselectivi: antiseptice dezinfectante Principalele grupe de dezinfectante sunt: alcooli: etanol, izopropanol, alcool benzilic halogeni: iod, clor si derivatii lor Cl+h2o=hclo- Hcl+[o] instabil, acid tricloroizocianuric aldehide: formaldehida, formol metale grele: antiseptice cu agno3, hgcr (mercurocrom), cuso4 compusi ai mercurului: hgcl sublimat Coroziv. fenolii si derivatii lor: dezinfectanti 4-5% puternice 1-2% antiseptice 0, 1%conservanti pentru forme farmaceutice (vaccinuri). detergenti cationici: grupe alchil ce interactioneaza cu lipidele din membrana bacteriilor. inactivati de ph-ul acid Factorii selectivi sunt folositi in tratarea bolilor infectioase. A) antibioticele sunt substante naturale, produse de microorganisme pentru a omorai sau a inhiba cresterea altor microorganisme. putine antibiotice sunt complet inofensive pentru macroorganisme. Utilizarea antibioticelor in stil terapeutic: fata de celulele eucariote (microorganism galben) contra procariotelor ar trebui sa aiba efect. Reducerea toxicitatii prin modificarile Radicalilor liberi. Ex: penicilina-poate fi administrata in cantitati mari, nu produce toxine pentru macroorganizme, Este alergizanta (produce socul anafilactic). streptomicina- este un toxic nervos gentamicina- provoaca leziuni renale neomicina-omoara microorganizmul, Se administreaza local, se absoarbe putin, se exercita Efect local, nu intoxica macroorganizmul, nu se Injecteaza. Pentru a evita efectele toxice ale antibioticelor au aparut antibiotice semi-sintetice: Ex: din cultura de fungi se extrage antibiotice, se prelucreaza pentru a-si pastra efectul terapeutic si pentru a indeparta efectul toxic. substantele produse prin sinteza se numesc chimioterapice. B) chimioterapicele sunt cele mai eficiente medicamente in tratarea bolilor infectioase. eficacitatea produsului il fac util in tratarea bolilor infectioase prin calitatile sale: 1) stabilitatea in vivo 2) rata de absorbtie 3) rata de eliminare 4) capacitatea de a penetra in zona infectata 1) daca e eliminat foarte repede rezulta un efect redus in timp. trebuie administrat mai des, la 4 ore si altele sunt lente la 12 sau 24 de ore. mai exista si asa zisele forme de depozit (moldamin), se absorb lent si se administreaza mai rar. 2) daca se absoarbe bine isi face efectul repede si sigur. Neomicina*are efect toxic *apare local, nu omoara microbii, dar se Absoarbe foarte greu, nu apar efecte toxice. 3) daca se elimina repede trebuie sa se administreze mai des. 4) infectiile bilei colicistita daca se inghite Ampicilina ficat stomac odata cu bila Meningo-encefalita bacteriana rifomicina bariera Reprezentata de meninge nu ajunge unde trebuie. Indicatii *indicele terapeutic raporteaza doza maxima toxica pentru

Extras din referat: Definitie: stare patologica, datorata diminuarii semnificative (peste 2 deviatii standard) a cantitatii de masa globulara totala si/sau de hemoglobina pe unitatea de volum, sub valorile normale pentru varsta si sexul respectiv; scaderea hemoglobinei se poate asocia cu scaderea hematocritului si/sau a nr. de eritrocite/mmc. Concentratia de Hb. este criteriul esential de diagnostic, fiind unitatea functionala a hematiei, iar determinarea masei eritrocitare totale este incomoda si laborioasa. Inconvenient: interpretarea cifrelor de Hb. trebuie sa se faca si in functie de conditiile de hidratare ale subiectului investigat (proteinemie, ionograma). (aplastice. (Anemii microcitare: (feripriva; (talasemie; (piridoxin-responsiva etc. Clasificarea pe criterii functionale (Anemii aregenerative: (prin stimulare medulara insuficienta (afectiuni renale cronice, endocrinopatii, infectii cronice etc); (prin raspuns medular insuficient (anemii aplastice, anemii mieloftizice). (Anemii regenerative: (cu eritropoieza eficienta (anemii hemolitice, anemie posthemoragica acuta) (cu eritropoieza ineficienta (sindrom talasemic, deficit de vitamina B12 si acid folic). Clasificarea patogenica (Anemii prin scaderea productiei eritrocitare: (tulburare a proliferarii si diferentierii celulelor stem multipotente (anemie aplastica); unipotente (anemia din IRC sau din endocrinopatii). (tulburare a proliferarii si maturarii celulelor diferentiate prin: anomalie a sintezei de ADN (deficit de vit. B12 sau acid folic, tulburare a metabolismului purinei si pirirmidinei); anomalie de sinteza a hemoglobinei anemii hipocrome prin: deficit de sinteza a hemului (anemia feripriva, anemia din porfirii) sau a globinei (talasemii); mecanism necunoscut sau multiplu anemia sideroblastica, anemia diseritropoietica congenitala, anemia din bolile cronice inflamatorii, anemii nutritionale, anemii mieloftizice. (Anemii prin cresterea distructiei eritrocitare sau pierderi excesive: (anemii prin hiperhemoliza: anomalii intrinseci de membrana (sferocitoza, eliptocitoza, acantocitoza, stomatocitoza), de enzime eritrocitare (deficit de G6PD, piruvatkinaza, triozofosfatizomeraza), hemoglobinopatii (drepanocitoza, hemoglobinoza C), hemoglobinurie paroxistica nocturna; anomalii extrinseci imunologice (autoimune, izoimune, induse de droguri), agresiune mecanica (anemie hemolitica microangiopatica, anemia din boli cardiace), agresiune toxica (bacteriana, chimica, animala), agresiune parazitara (paludism, bartoneloza), sechestare splenica (hipersplenism). (anemii posthemoragice. Anemia feripriva Definitie: stare patologica de tulburare a hemoglobinsintezei, consecutiva scaderii capitalului global de Fe al organismului, exprimata dpdv. hematologic prin anemie hipocroma (HEM

Extras din referat: Anemia infectioasa ecvina, cunoscuta deasemenea si sub denumirea de febra de mlastina, este o boala virala care se manifesta la toti membrii fam Equideae, inclusive la cai, catari si magari. Acest virus are capacitatea unica de a infecta calul pe viata, producand atacuri intermitente de boala (in urma carora calul poate muri), urmate de perioade in care calul poate parea normal. Virusul AIE e transmis mecanic. Aceasta se face prin sange, ce contine virusul si care trebuie a fi transmis de la un animal infectat la unul susceptibil. Sangele este transmis de un vector asa cum ar fi o insecta, seringi infectate, ace sau echipament chirurgical nesterilizat. Virusul poate traversa bariera placentara si poate cauza infectii fetale, un armasar siptomatic putand infecta iapa in timpul imperecherii. Virusul AIE este transmis mecanic de la un cal la altul de catre muste ce se hranesc cu sange de cal, muste de grajd (Stomoxys spp), muste Tabanid, tantari. Pentru ca transmiterea virusului sa aiba loc, vectorul trebuie ca mai intai sa se hraneasca pe un cal infectat, sa fie intrerupt in timpul hranirii, ca mai apoi sa transmita virusul unui cal susceptibil intr-o noua incercare de a se hrani. Hranirea aceasta trebuie sa aiba loc intr-o perioada scurta de timp. Marimea mustelor Tabanide si zborul lor zgomotos, atrag atentia si cumulate cu durerea considerabila pe care o produc prin intepare duc la intreruperea frecventa a hranirii lor. Cercetarile au aratat ca virusul AIE poate fi transmis pana la 30 min dupa prima hranire, transmiterea dupa 4 ore find total ineficienta. Transmiterea virusului AIE de catre insecte e dependenta de numarul de insecte, de densitate populatiei ecvine, de numarul de muscaturi aplicate de o insecta celuiasi cal, sau altuia, de cantitatea de sange transferat intre cai, si de nivelul virusului in sangele calului infectat pe care insecta vector l-a intepat primul. In conditii ideale, s-a demonstrate ca o singura musca de cal transmite virusul de la un cal cu semen acute de AIE si un grup de 25 de muste de cal (Tabanus fuscicostatus) de marime medie transmite virusul AIE de la un cal fara semen clinice de boala. In conditii naturale, unde caii seropozitivi sunt de asteptat a se intalni in populatii si unde rata de transmitere prin vectori e de peste 1000 de muscaturi de insecte/ora, e lesne de a ne astepta la o transmitere a virusului AIE intre cai. Rata de transmitere insa nu poate fi precizata exact. De exemplu toti caii infectati au replicarea virusului AIE sub control si virusul e prezent doar intr-o singura doza infectanta/mL sange, atunci sansa probabila ca o musca ce se hraneste pe cal sa ia pe piesele sale bucale virusul e de 1/100000. Bariera placentara: Virusul, aparent poate traversa bariera placentara si poate cauza infectii fetale. Iepe cu semne acute ale AIE in timpul gestatiei, prezinta cel mai mare risc de a purta fetusi infectati care pot fi avortati sau pot fi nascuti vii, insa virus

Extras din referat: Ficatul este cel mai voluminos viscer. Este un organ glandular cu functii multiple si importante in cadrul economiei generale a organismului; ficatul este un organ metabolic deosebit de important. El intervine in metabolismul intermediar al glucidelor, proteinelor si lipidelor; detoxifica organismul, transformand unele substante toxice in compusi nenocivi pe care ii elimina. Ficatul nu primeste numai sange arterial, ca oricare organ. La el este dus prin vena porta si sange incarcat cu principii nutritive din teritoriul organelor digestive abdominale. Aceste multiple activitati hepatice solicita aproximativ 12% din consumul general de oxigen al organismului. Aproape o treime din debitul de intoarcere venoasa in atriul drept provine din venele hepatice. La iesire din ficat, sangele din venele hepatice atinge 450C. Ficatul este un organ vital; distrugerea sau extirparea lui totala determina moartea. Ficatul este un organ foarte vascularizat; este cel mai greu viscer. Cantareste in medie la omul viu 1200-1500g, este cu 500-700g, uneori cu 900g, mai greu din cauza sangelui pe care il contine. Dimensiunile lui medii la omul viu sunt urmatoarele: 28cm in sens transversal (lungimea); 8cm in sens vertical la nivelul lobului drept (grosimea) si 18 cm in sens antero-posterior (largime). Dar volumul ficatului variaza foarte mult: cu varsta, cu sexul, dupa cantitatea de sange continut, cu perioadele digestiei, cu starile patologice. Ficatul la omul viu e rosu-brun. Intensitatea culorii, variaza in raport cu cantitatea de sange pe care o contine, un ficat congestionat, plin cu o cantitate mai mare de sange, are o culoare mai inchisa. Ficatul are o consistenta mai mare decat celelalte organe glandulare. El este dur, percutia lui da matitate. Este friabil si putin elastic, motiv pentru care se rupe si se zdrobeste usor. In practica medicala, se intalnesc frecvente rupturi ale organului de origine dramatica. Ficatul are o mare plasticitate, ceea ce ii permite sa se muleze dupa organele invecinate. Situatie Ficatul este un organ asimetric. Cea mai mare parte a lui (aproximativ trei patrimi) se gaseste in jumatatea dreapta a abdomenului si numai restul (o patrime) se gaseste in jumatatea stanga. El raspunde deci hipocondrului drept, epigastrului si unei parti din hipocondrul stang. Aspect Ficatul are un aspect lucios si e foarte neted. Numai versantul posterior al fetei diafragmatice, care e lipsit de peritoneu, are un aspect aspru, rugos. Loja hepatica. Ficatul este situat in etajul supramezocolic. Mijloace de fixare El este mentinut la locul lui, cu toate organele abdominale in primul rand prin presa abdominala. Deasemenea el este sustinut de suportul elastic al celorlalte organe abdominale. Cu toate mijloacele de fixare, ficatul nu e imobil. El se misca in timpul respiratiei: coboara in respiratie si urca in inspiratie. De aceea cand se palpeaza ficatul se recomanda pacientului sa respire superficial. Conformatie exterioara si raporturi

Extras din referat: Aparatul genital ca si aparatul urinar ia nastere din metanefros. Aparatul genital feminin, ca si aparatul genital masculin, poate fi impartit in doua grupuri de formatiuni respectiv organe genitale interne si externe. Ovarul este glanda sexuala feminina, este un organ pereche situat in bazin, are forma ovoida si este unit prin ligamente cu peretele posterior al bazinului, cu uterul si cu trompa uterina. Ovulul (gametul feminin) este o celula sferica, cea mai mare din organism, cu diametrul de 0, 2 mm, avand in citoplasma rezerve nutritive care hranesc embrionul in primele stadii de dezvoltare. Trompa uterina este un conduct pereche ce se intinde intre ovar si uter, lung de 10-12 cm. Capatul sau, in contact cu ovarul are o forma de palnie cu marginile franjurate si serveste pentru captarea ovulului ce a fost expulzat din foliculul matur. Uterul este un organ musculos cavitar, nepereche situat in bazin intre vezica urinara si rect. Este fixat de peretele bazinului prin ligamente. Vaginul (vagina) este organul de copulatie al femeii, este un organ cavitar, care se deschide la exterior in regiunea vulvei ce formeaza aparatul genital al femeii. Este un canal musculo-membranos, turtit antero-posterior, lung de 8-12 cm. si larg de 2, 5 cm. EI este continuarea uterului, incepand de la colul uterin si terminandu-se la vulva, in vestibulul vaginal, fiind indreptat oblic in jos si inainte, determinand un unghi fata de uter. Organele genitale externe sunt situate la nivelul perineului, ele sunt cunoscute sub denumirea de vulva si sunt reprezentate prin: formatiunile labiale, spatiul interlabial si aparatul erectil. Formatiunile labiale sunt niste pliuri ale pielii, care marginesc partile laterale: labiile mari si labiile mici. Labiile mari marginesc partile externe ale vulvei si labiile mici sunt asezate inauntrul labiilor mari, fiind paralele, cu acestea, mai scurte si mai groase. Ca anexe ale aparatului genital feminin se gasesc cele doua glande mamare. Acestea sunt glande cutanate si au rol de a elibera laptele necesar cresterii copilului. Glanda este formata din lobi, acestia din lobuli care au ca unitate secretorie acinul. Fiecare lob are un canal de excretie care se deschide pe o proeminenta a glandei numita mamelon. Pe fiecare mamelon se gasesc orificiile a 12 - 30 canale de conducere a laptelui (galactofore). Inervatia glandei mamare provine din nervii intercostali, perechile a 2-a pana la a 6-a din ramura supraclaviculara a plexului cervical si din ramurile toracice ale plexului brahial. Inervatia vegetativa este constituita din fibre care merg de-a lungul vaselor. Anatomia si fiziologia uterului anatomia uterului uterul sau mitra este un organ musculos cavitar nepereche, asezat in partea mediana a cavitatii pelvine intre rect si vezica urinara, in care au loc importante fenomene legate de gestatie si de nastere. Constituie segmentul intermediar dintre vagin si trompe. El ia nastere din canalele lui Miller. Forma

Extras din referat: - uter - vagin 1. Organe genitale externe muntele lui Venus Proeminenta triunghiulara, cu varful in jos si baza in sus, situat inaintea simfizei pubiene, deasupra labiilor mari. Tegumentele sale sunt acoperite de pilozitate cu dispunere tringhiulara (caracteristic la femeia echilibrata hormonal). Este o zona cu sensibilitate crescuta, ceea ce-i confera un caracter erogen. Vulva In general, vulva are forma unei fante, alungita in sens sagital. Ea cuprinde totalitatea organelor genitale externe feminine. Labiile mari Sunt doua pliuri cutate, avand ambele fete acoperite de tegument. Fata externa prezinta peri si glande sebacee mari, iar fata interna vine in raport cu labile mici. Labiile mari se unesc anterior spre simfiza pubiana, formand comisura anterioara situata pe muntele pubian (muntele lui Venus). Posterior se unesc prin comisura posterioara, situata la mica distanta de anus. Labiile mici sau Nimfele Sunt doua pliuri cutaneo-mucoase, prezentand o fata externa acoperita de tegument si aflata in raport cu labia mare si o fata interna mucoasa ce este in raport cu labia mica opusa. Anterior, inainte de a se uni, labile mici se dedubleaza in doua pliuri: unul trece anterior prin clitoris si formeaza cu cel de partea opusa preputul sau capisonul clitorian. celalalt, trece posterior de clitoris si formeaza cu cel de partea opusa fraul clitorian. Posterior de clitoris, sub fraul clitorian, se deschide orificiul extern al uretrei. Spatiul interlabial Este localizat la departarea labiilor mari si are aspectul unei palnii. La baza acestui spatiu se afla: vestibulul vaginal, meatul urinar, orificiul vaginal, organe erectile (bulbii vestibulari, clitoris si cropusculii tactili speciali ai labilor mici). Vestibulul vaginal Este o regiune anatomica de forma triunghiulara, delimitata lateral de labile mici, anterior de clitoris, iar posterior de orizontala trecuta prin marginea posterioara a orificiului vaginal care la virgine este obturat de himen. Meatul urinar Orificiu circular cu diametrul de 3-4 mm, asezat la baza triunghiului vestibular, reprezentand locul de deschidere spre exterior al uretrei. Orificiul vaginal Orificiu interior al vaginului ce se deschide in canalul vulvar si difera la virgine, nulipare si multipare. Bulbii vestibulari Sunt organe erectile imperfect dezvoltate, in nr. de 2, cu o lungime aproximativa de 4 cm si latimea de1-2 cm, analogi corpului spongios al penisului, situati de o parte si de alta a vestibulului vaginal in pronfunzimea labiilor mari si in imediata vecinatate a orificiului vaginal. Se unesc inaintea uretrei prin extremitatea lor anterioara luand aspect general de potcoava cu concavitatea spre exterior. Extremitatea posterioara contribuie la erectie alaturi de muschiul constrictor al vaginului. Lateral de bulbii vaginali se afla muschiul bulbo-cavernos, iar medial si posterior au raporturi cu glanda Bartholini. Clitorisul Organ erectil nepereche, care poate fi omologat cu

Extras din referat: Intr-o prezentare populara, putem spune ca inauntrul gatului si afla doua formatiuni mici, ovale, de forma unor migdale, care fac parte din sistemul limfatic (o multime de vase care transporta in corp limfa, un lichid albicios care contine globule albe, proteine si grasimi). Amigdalele apara, impreuna cu alte glande mici (adenoidele), corpul de microbii invadatori. Amigdalele cresc in mod treptat, incepand inca de la nastere si ajung, la varsta de 7 ani, la marimea lor maxima. Apoi spre viata adulta, incep sa se micsoreze si, uneori, dispar cu totul. Asa se explica de ce amigdalita-inflamatiile acestor glande apare mai frecvent la copii. In clipa in care amigdalele, care apara neincetat caile respiratorii superioare sunt covarsite de atacul microbian, (de obicei streptococul) se produce inflamarea lor. In principal este durerea din gat si greutatea de a inghiti. Copii foarte mici refuza chiar sa manance cand sunt bolnavi de amigdalita. Apar : o febra mare, dureri de cap, de urechi, si un miros neplacut care vine din gura. Se poate observa uneori, chiar de catre cel care nu are cunostinte medicale, ca inauntrul gatului aceste glande sunt marite, rosii, cu puncte mai mici sau mai mari alb-galbui de puroi. Daca simptomele persista mai mult de 24 de ore, trebuie consultat de indata medicul care va prescrie tratamentul cu paracetamol si antibioticele pe care le considera de cuviinta. ATENTIE- o amigdalita prost tratata sau netratata poate poate produce complicatii grave. Dupa : Dr. Mircea Brates ghid practice

Extras din referat: Pentru realizarea unor coroane mixte sau a unor a unor corpuri de punte mixte metalo-ceramice se pot utiliza atat aliaje nobile (cu continut crescut sau redus de aur) cat si aliaje nenobile. Aliajele nobile contin o serie de componente de baza: aur, platina, paladium, etc. Lor li se adauga alte elemente (staniu, fier, iridium, galiu, crom) care asigura formarea stratului de oxizi necesar legarii ceramicii. Aliajele nobile au un pret de cost foarte ridicat. De aceea prin anii 1974 1975 au fost lansate primele aliaje fara continut de aur pe baza de paladium argint, ulterior pe baza de paladium cupru si paladiu cobalt. Dintre proprietatile mecanice ale acestor aliaje intereseaza cu precadere duritate si modulul de elasticitate. Cu cat modulul de elasticitate este mai mare cu atat componentele mecanice pot fi confectionate mai subtiri. Duritatea aliajului este cea care determina posibilitatea corectarii raporturilor ocluzale, finisarea marginilor si ablatia lucrarilor. acesta trebuie sa fie mai ridicat cu minimum 150-200 C decat temperatura de ardere a maselor ceramice; masele ceramice care se ard pe aliaje fac parte din categoria celor cu interval de sinterizare scazut (850-1100 C); pentru a asigura prelucrarea usoara, intervalul de topire al aliajelor este indicat sa se situeze sub 1300 C; masele ceramice cu punct ridicat de sinterizare (1400 C) denumite si mase ceramice dure ar imbunatatii decisiv proprietatile mecanice si chimice ale placarii ceramice, insa ele pretind utilizarea unor aliaje cu interval de topire situat intre 1550 si 1600 C si a unei tehnologii sofisticate care reclama un pret de cost ridicat al aparaturii aferente. Rezistenta la temperaturi inalte sa nu se deformeze la temperaturile de ardere a maselor ceramice (aproximativ 980 C). Coeficientul de dilatare termica sa fie aproximativ egal cu cel al maselor ceramice ar fi ideal ca si coeficientul lor de dilatare termica sa fie mai mare decat cel al maselor ceramice, in intervalul de transformari al acestora (500-600 C) pentru a impiedica aparatia fortelor de forfecare sau tangentiale de la interfata din cursul fazelor de racire. Variatii volmetrice bine determinate pentru a putea fi compensata de masele de ambalat dilatarea termica, respectiv contractia la racire, trebuie sa fie de 1, 6%. Daca aceasta valoare nu reprezinta exact 1, 6%, pot survenii inexactitati care se traduc prin greutati la adaptare pe bont si tensiuni interne care pot genera fisuri sau desprinderi ale componentei ceramice. Posibiltati de calire aliajele obisnuite isi pierd din duritate dupa aducearea in faza de incandescenta. In cazul aliajelor care pot fi calite, incandescenta urmata de o racire brusca duce la cresterea rezistentei lor mecanice; dupa fiecare ardere a maselor ceramice aliajele se durifica astfel incat dupa ultima ardere se obtine o valoare a duritatii mai mare 220KP/mm. Prag ridicat de deformare plastica rezistenta la tractiune

Extras din referat: Nichelul este componentul principal al aliajelor nichel-crom dentare, al sarmelor si benzilor ortodontice (wipla), al aliajului Nitiol (Ni55 T145) utilizat in ortodontie sub forma de sarma si de asemenea se gaseste in compozitia unor aliaje pentru sudura (AuNiZn). In literature sunt descrise intre 50 si 250 de cazuri de alerie la aliaje dentare care contin Ni, in acestea fiind incluse si cele datorate sarmelor ortodontice. Luand in calcul toate cazurile de alergie cunoscute si documentate referitor la aliajul Wiron99 al firmei Bego, riscul este mai mic decat cel de a face o alergie alimentara. In urma testarilor pe animale, compusii minerali care contin nichel, majoritatea hidrosolubili, s-au dovedit a fi toxici pentru embrion. In cadrul unor teste similare, s-a constatat ca nichelul este cel car da cele mai puternice reatii (dintre elementele aliajelor de NI-Cr, dar este necesar sa se ia in calcul si continutul de crom pentru o analiza corecta). Citotoxicitatea depinde in mare masura de proportia in care se gaseste elemental respective, studii recente aratand ca Ni trebuie sa fie sub 60%. Ni este un element essential pentru organismul uman, care contine aproximativ 10 mg Ni. Aportul zilnic este recomandat sa fie de 100µg pe zi, in special prin alimente. Compusii minerali ai Ni sunt prost absorbiti de la nivelul tractului intestinal si aparent nu se acumuleaza in organism. Ei sunt eliminati in principal de rinichi. Intoxicatiile cu Ni sunt in principal legate de tractul intestinal si de sistemul nervos central. Pe de alta parte, compusii organici ai Ni ataca mai mult plamanii, creierul, ficatul, rinichii, glandele suprarenale si splina si sunt foarte toxici, in timp ce pulberea de Ni actioneaza la nivelul plamanilor. Compusii Ni sunt in general foarte hidrosolubili si de aceea, in caz de coroziune, sunt antrenati rapid de saliva in tractul intestinal. Din acest motiv, timpul de contact cu celulele Langerhans prezente in mucoasa bucala si care actioneazaca receptori este foarte scurt. Prin natura si structura sa chimica, mucoasa orala permite o difuziune mai rapida a ionilor de Ni decat pielea, riscul de sensibilizare in cavitatea bucala fiind extreme de mic. Nu exista deocamdata o descriere a acumularilor de Ni de la nivelul organismului. In ciuda alergiilor relative frecvente la contactul dintre piele si Ni, s-a observat clinic ca utilizarea aliajelor de Ni-Cr in cavitatea bucala nu provoaca systematic reactii alergice. Daca am lua in consideratie numai coroziunea initiala in mediul bucal al aliajului stabil de NI-Cr (de ex. Wiron88/Bego), pentru a se atinge nivelul zilnic recomandat al absorbtiei de Ni de 100µg, ar trebui sa se corodeze zilnic 25 cm² din acest aliaj. Trebuie tinut cont si de faptul ca fenomenul de coroziune initiala, respective eliberarea ionilor, scade rapid in primele ore si in primele zile, iar dupa cateva zile sunt eliberati mult mai putini ioni. Putem trage concluzia ca o posibila sensibilizare apare numai la

Extras din referat: Alcoolism : depasirea cantitatilor de risc, interferenta cu viata profesionala, dedicarea unor mari cantitati de timp pentru procurarea alcoolului, dificultati in reducerea dozelor sau in abtinerea de la consumul de alcool, sindrom de abstinenta, cresterea tolerantei. Cel putin 3 din aceste criterii => alcoolism (DSM IV Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorders) Fumat = consumul zilnic de > 10 tigari cu nicotina. Fumat pasiv = aspirarea fumului provenit de la o tigara consumata de catre o alta persoana. Nicotina este responsabila de dependenta iar gudroanele de efectul cancerigen. Dependenta de droguri = utilizarea drogurilor dupa un model maladaptativ caracterizat prin urmatoarele fenomene in ultimele 12 luni : cresterea cantitatilor necesare pentru obtinerea acelorasi efecte (toleranta), sindrom de abstinenta, incapacitatea de a reduce sau elimina consumul, interferenta cu viata sociala sau ocupationala, dedicarea unor mari cantitati de timp pt obtinerea drogului, continuarea uzului in pofida deteriorarii starii de sanatate. (DSM IV) Genetica-organism-comportament Baze genetice alcoolism (vezi articol) Categorii de persoane cu risc : Din medii unde consumul de alcool este incurajat Cu anumite trasaturi de personalitate: persoane volubile, dependente, infantile, nesigure, prag redus de toleranta la frustrare, incapabile de asumarea responsabilitatilor, narcisice. Cu boli psihice Cu legaturi biologice cu un alcoolic: copiii alcoolicilor risc de 3-5x mai pt alcoolism decat copiii non-alcoolicilor. Gemenii monozigoti au rata de concordanta semnificativ mai mare in ceea ce priveste alcoolismul decat dizigotii. Rezultate valabile pt , nu si pt (aici studiile au condus la concluzii neomogene : se accepta astazi ca si la exista transmitere ereditara dar varsta de debut este mai tarzie iar un istoric de abuz in copilarie creste riscul). Factori genetici : Genele ce codifica alcool-dehidrogenaza (ADH) si aldehid-dehidrogenaza (ALDH). Deficit de ALDH => risc alcoolism (ex. japonezi). Cromozomii 1, 7, 11 implicati in risc de alcoolism, cz. 4 protejeaza Gena ce codifica receptorul pt dopamina D2 (DRD2) poate fi implicata in mai multe tipuri de dependenta prin polimorfism (controversat) Exista legatura genetica intre alcoolism si fumat. Baze genetice dependenta de fumat (vezi articol) Factori genetici : Conteaza pentru aproximativ 35-50% din comportamentele legate de fumat Riscul ca un geaman sa fumeze este de 6x mai mare daca macar unul dintre prietenii lui si fratele fumeaza Gemenii monozigoti au mai multe sanse sa fumeze amandoi si pentru ca petrec mai mult timp impreuna Legatura cu alcoolismul Factori comportamentali : Modelul invatarii sociale (Bandura) : 3 pasi : (1) observarea si imitarea utilizarii de tutun, (2) intarirea comportamentului si (3) formarea expectatiilor pozitive legate de consecintele sociale, psihologice si fiziologice ale fumatului. Comportamentul

Extras din referat: Comportamentul animal este scris in codul genetic al fiecarui animal cu specificatia ca la animalele salbatice este mai deschis (vizibil). Comportamentul reprezinta o suma de actiuni care au ajutat specia sa supravietuiasca in mediul ei natural. Comportamentul (din latinul cum portare) reprezinta o actiune a ansamblului unei fiinte fata de stimuli interni si externi si este reprezentata ca o structura dinamica, ce integreaza diverse scheme de activitate, care au ca rezultat modalitati specifice de reactie, la o situatie data. El indeplineste o functie homeostazica, in relatie cu adaptarea individului la mediu. Majoritatea comportamentelor au caracter de reflexe conditionate care se manifesta la o anumita varsta si care s-au format de-a lungul evolutiei, se transmit ereditar, capatand, prin imprimare genetica, caracter de specie. Comportamentul dobandit reprezinta comportamentul pe care un individ si-l insuseste prin experienta individuala si care poate fi cel mai repede alterat, la interventia multiplilor stimuli (atat endogeni cat si exogeni). Conform celor afirmate mai sus, fiecare specie dezvolta un comportament specific, asigurand supravietuirea individului in mediul inconjurator. In functie de necesitatile vitale, formele de comportament ale animalelor pot fi sistematizate astfel: -comportamentul de grup si social -comportamrntul somnului si al odihnei -comportamentul exprimarii senzatiilor -comportamentul teritorial -comportamentul agonistic Determinismul comportamentului Pentru a declansa un anumit comportament trebuie sa existe o determinare externa reprezentata de stimuli si una interna numita motivatie sau dispozitie. Aceasta dispozitie depinde de o serie de parametri fiziologici cum ar fi: concentratia de zahar din sange, gradul de plenitudine al cainelui, nivelul unor hormonei sexuali. Motivatia se descrie prin foame, sete, frica, agresiune si se poate masura doar indirect prin analiza comportamentului. Dintre factorii interni responsabili de manifestarile comportamentale este sistemul nervos central si concentratia hormonilor din sange. SNC este responsabil mai ales de comportamentul de scurta durata (locomotie, aparare) iar sistemul hormonal este responsabil pentru comportamentul de lunga durata (reproductie, ingrijirea progeniturii. Declansarea comportamentului presupune in toate cazurile o motivatie, o trebuinta, atitudine a subiectului, care sa determine aparitia activitatii psihice, ce mediaza actiunile comportamentale. Motivatia antreneaza elemente cognitive, perceptive sau atitudini, justificand manifestarile comportamentale ale individului, ca raspuns la situatiile problematice aparute in mediul intern sau extern. Comportamentul poate fi influentat deasemenea de catre: -rasa -varsta -tipul specializarii DEVIERI COMPORTAMENTALE Expresia comportamentala a bolilor organice se poate exprima prin modificari in starea generala, cat si prin modificari de atitudine

Extras din referat: Sistemul locomotor poate fi afectat de un numar mare de boli ceea ce duce la slabirea sistemului imunitar si dereglarile sistemului nervos. exemplu de astfel de boli pot servi: reumatismul, reumatismul articular acut, coxartroza, artroza s. a. Orice afectiune dureroasa, acuta sau de cele mai multe ori-cronica, care afecteaza buna functionare a sistemului locomotor. In exprimarea curenta, dar si in limbajul medical, acest termen acopera boli foarte diverse. Reumatismele pot fi impartite in 6 grupe principale: Se observa in general in cadrul bolilor de sistem ca reumatismul articular acut, poliartrita, angeitele. Reumatismele cristaline: Sunt cauyate de prezenta cristalelor in articulatie sau in tendoane: guta, boala calcificarilor tendinoase. Reumatismele dgenerative: Sunt provocate de degerescenta sau uzura unei articulatii (artroza membrelor). Mai sunt cauzate si de forta mecanica (efort exagerat pentru a ridica o greutate) sau o alta cauza este combinatia acestor factori (sindromul de ingustare a canalului carpian). 3. Reumatismul articular acut Bloala inflamatorie provocata de actiunea toxineleor unui streptococ, care provoaca o inflamatie a articulatiilor mari si a inimii. Reumatismul articular acut se obserava la copii intre 4-15 ani. El survine intodeauna dupa o angina cu streptococ de grup A, netratata cu antibiotice, si este inca frecvent in unele tari in curs de dezvoltare. Virulenta germenului nu este responsabila de leziune ce survin in cursul bolii. Simptome si semne: Boala survine la 2 pina la 3 saptamiini dupa aparitia unei angine de cele mai multe ori nediagnostica si, in consecinta, netratata. El se reduce printr-o poliartrita si printr-o febra ridicata articulatiile atinse sunt cele mari (genunchi, coate), ele sunt calde dureroase si marite in volum. Aceste artrite sunt caracterizate prin aspectul lor trecator si schimbator. O atigere cardica, denumita cardita reumatismala, survine in 75% din cazuri in cursul primei saptamiini. Aceasta ia forma unei inflamatii a pericardului, miocardului, si endocardului. Aceasta inflamatie poate antrena formarea de tesut cicatriceal responsabila dupa multa vreme de o stenoza sau de o insuficienta valvulara, mitrala, sau aortica. Complicatii: Acestea pot surveni la mult timp dupa instalarea bolii. Bolnavul poate prezenta atunci o debilitate hemodinamica cu insuficienta cardica. uneori se asista la migrarea germinilor, cu ocazia unei infectii, pe valvulele inimii, ceea ce antreneaza o endocardita si uneori reluarea puseului reumatismal. Formele acutale ale bolii se manifesta mai ales prin artrite localizate la o singura articulatie sau prin inflamatii izolate ale inimii. Tratament si prevenire: Tratamentu necisita repaus la pat, o atiboiterapie prelungita si o corticoterapie. Prevenirea recidivelor se realizeaza prin administrarea de atibiotice la intervale regulate timp de cel putin 5 ani. prevenirea reumatismului articular acut consta in administrarea de antibiotice oricarui subiect tinar

Extras din referat: Hormonul adrenocorticotrop (ACTH, corticotrofina sau corticostimulina) controleaza dezvoltarea si secretia hormonala corticosuprarenala. Sinteza ACTH are loc in celulele bazofile adenohipofizare prevazute cu mici granulatii colorate in rosu, dintr-un precursor cu greutatea moleculara de 31. 000 daltoni, denumit proopiomelanocortin. Proprietatile biologice ale ACTH sunt primare si secundare. Cele primare apartin hormonului insusi si constau in stimularea zonei fasciculate a glandei corticosuprarenale, secretoare de glucocorticoizi (cortizol si corticosteron). Sub influenta ACTH, secretia acestora creste rapid si proportional cu doza in intervalul scurt de 7-8 minute. Paralel cu activarea sintezei si secretiei de glucocorticoizi, ACTH stimuleaza zona reticulata si chiar zona glomerulata a corticosuprarenalelor. La animalul hipofizectomizat, cu capsulele suprarenale atrofiate, ACTH restabileste greutatea glandei si aspectul normal al zonelor fasciculate si reticulate. Referitor la mecanismul intim de actiune, se admite ca efectele stimulatoare ale ACTH asupra secretiei corticosuprarenalei sunt mediate de cAMP. Mai exact ACTH activeaza transformarea colesterolului in pregnenolon, ca prima etapa a biosintezei glucorticoizilor, cu participarea cAMP. Proprietatile secundare ale ACTH se datoresc efectelor metabolice ale hormonilor glucocorticoizi. In esenta este vorba de activarea metabolismelor glucidic, proteic si lipidic. Ca actiuni extracorticosuprarenale figureaza efectele lipolitice, melanotrope si aldosteronoeliberatoare slabe, asigurand doar 30% din secretia de fond a mineralocorticoizilor. Daca actiunea lipolitica trebuie admisa cu rezerva, intrucat adenohipofiza de oaie contine un hormon peptidic cu structura similara ACTH si proprietati lipolitice, activitatea sa melanotropa apare evidenta in insuficienta corticosuprarenala in care pielea prezinta pigmentatia caracteristica bronzata (boala Addison). Aceasta se datoreste fie excesului de ACTH circulant prevazut cu proprietatile melanocitostimulatoare, fie formarii unui produs intermediar de inactivare similar cu MSH. Reglarea secretiei de ACTH se realizeaza pe cale umorala si neuroreflexa centrala. Principalul factor umoral il constituie concentratia sanguina a hormonilor glucocorticoizi reprezentati la om indeosebi de cortizol. Sub influenta acestuia, secretia de ACTH scade, realizand un veritabil mecanism de feed-back negativ, si invers, creste in absenta glucocorticoizilor din circulatie. Administrarea de extracte corticosuprarenale sau de cortizol provoaca de altfel atrofia zonei corticale a suprarenalelor, similara cu cea observata dupa hipofizectomie. Hipertrofia compensatoare a corticosuprarenalei restante dupa suprarenalectomie unilaterala nu apare la animalul hipofizectomizat sau tratat cu cortizol. Inhibarea biosintezei glucocorticoizilor suprarenali cu metopirona, care blocheaza 11-ß-hidroxilaza, este urmata de cresterea secretei de ACTH, ca urmare a

Extras din referat: Ingrijirea pacientului cu abces pulmonar Motivatie Abcesul pulmonar este o afectiune mai rar intalnita dar are totusi o deosebita importanta pentru intreg organismul deoarece deriva din alte cateva afectiuni minore si are complicatii foarte grave sau chiar stari patologice incipiente. Daca nu se intervine la timp sau nu se primesc informatiile preventive necesare unui echilibru bio-psiho-social necesar oricaru-i individ atunci asistenta sociala nu-si indeplineste rolul. Am ales aceasta afectiune a aparatului respirator deoarece este o boala care deriva din complicatii mai minore care netratate initial, pot duce la afectiuni mai grave, acestea fiind la distanta dar cu precadere cele din vecinatate: faringe, laringe, esofag. Toate afectiunile sunt importante pentru sanatate si bunul mers al vietii dar aparatul respirator are cred, o deosebita importanta deoarece fara un plaman care sa asigure o oxigenare de calitate si alte procese ce au loc in organism indiferent de: pozitia, de ocupatie, de inteligenta si de multe alte lucruri care nu au o mare importanta daca un om nu poate avea o respiratie de calitate aceasta fiind un fenomen vital. Daca organismul poate rezista mai mult de 30 de zile fara hrana, 3-4 zile fara apa, nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de cateva minute aproximativ (3 minute). Respiratia este o functie care asigura eliminarea CO2 si aportul de O2 catre celulele organismului. Aceasta functie cuprinde trei timpi: pulmonar, sangvin si tisular. Principalele tulburari functionale provocate de o afectiune pulmonara sunt: dispneea, durerea toracica, tusea, expectoratia, hemoptizia, sughitul si tulburarile vocii. Un alt motiv de a alege aceasta afectiune este acela ca in timpul perioadei de practica timp de o luna de zile la spitalul T. B. C. Botosani iar ceea ce se vede si se poate intalni nu se uita in sensul ca varietatea afectiunilor respiratorii si cat de vitale pot fi chiar la cele mai nevinovate fiinte, acest aspect determinandu-ma si concretizand totodata cat de importanta este permeabilitatea cailor respiratorii si oxigenarea de calitate a plamanilor. De aceea explorarea functiei respiratorii a devenit astazi indispenabila pentru practica medicala. Datorita cresterii mediei de varsta, cu afectiuni inerente varstelor inaintate, raspandirii unor practici nocide, ca fumatul, si datorita poluarii atmosferice, insuficienta pulmonara devine tot mai fregventa. Probele functionale permit depistarea insuficientei pulmonare si a celor mai fregvente boli care o pot provoca (astm bronsic emfiziem pulmonar, bronsita cronica etc) in stadii latente, initiale se folosesc metode clinice, radiologice, spirometrice si chimice. MOTTO ,, Mai ales sanatatea intrece atat de mult toate bunurile exterioare incat intr-adevar un cersetor sanatos este mai fericit decat un rege bolnav ,, Nu e prietenia la fel ca sanatatea; nu e dusman la fel ca boala; nu e iubire la fel ca aceea fata de copii; nu e durere la fel ca

Latest Images